marți

16 iulie, 2024

29 noiembrie, 2023

Senatul a votat miercuri pentru ridicarea imunității parlamentare a senatorului PNL Florin Cîțu. Rezultatul votului: 90 pentru, 2 împotrivă, 3 nu au votat.

Decizia plenului este în conformitate cu cea a Comisiei Juridice, care în prealabil a votat în unanimitate pentru ridicarea imunității.

În plenul Senatului, Florin Cîțu a cerut colegilor să voteze solicitarea DNA. ”Ca premier, acţiunile mele au fost îndreptate către ieşirea cât mai rapidă din pandemie. Lăsăm Justiţia să-şi facă treaba”, a spus senatorul Cîţu.


În schimb, Florin Cîțu a refuzat să se conformeze șefului său de partid, care îi ceruse să își dea demisia din grupul parlamentar și să activeze ca senator independent.

În urmă cu 6 zile, DNA a cerut ridicarea imunității lui Florin Cîțu și a foștilor miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în Dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid.

Florin Cîțu și cei doi foști miniștri sunt acuzați că au contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin anti-Covid, în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane, acuză DNA.

Președintele Iohannis a aprobat marți cererea DNA de ridicare a imunității foștilor miniștrii ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: