Multe companii din România preferă să apeleze la credite mai scumpe, în euro, de la companiile-mamă, decât să se împrumute la băncile de la nivel local, valoarea acestor împrumuturi ridicându-se la circa zece miliarde de euro, ceea ce ridică semne de întrebare despre ”o potențială problemă de prețuri de transfer” sau de calitate a serviciilor bancare din România, a avertizat joi Florian Neagu (foto), director adjunct la Direcția de stabilitate financiară din Banca Națională a României (BNR).
”A fost o constatare în cadrul analizei făcute în acest grup de lucru (din cadrul Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială, n.r.) și ceea ce am văzut noi acolo este că este un fenomen persistent, în care firme din România se finanțează de la banca mamă. Sumele sunt în jur de zece miliarde de euro. Reprezintă niște cifre semnificative uitându-ne la valoarea intermedierii financiare domestice”, a declarat Florian Neagu.
El a precizat că nu există detalii suplimentare despre aceste credite, dar în opinia sa ”merită investigată această valoare întrucât are și miză”.
În ultimii 15 ani, companiile din România au apelat tot mai mult la creditele nerezidente de tip mamă-fiică sau de la entități nerezidente membre ale grupului, valoarea acestor credite majorându-se de peste 9 ori, se arată în analiza Grupului de lucru CNSM pentru creșterea sustenabilă a intermedierii financiare.
Analiza costului acestor credite arată că o parte importantă a fost contractată la rate ale dobânzii mai mari față de cea oferită de sectorul bancar autohton la creditele în euro.
Mai mult, în ultimii ani se observă o intensificare a acestei practici pe fondul scăderii pronunțate a ratei dobânzii pe piața internă (Grafic 4.4).
Un alt aspect preocupant este apelarea într-o mai mare măsură la creditarea comercială comparativ cu alte state din UE. România are cea mai mare rată de utilizare a creditului comercial la nivel european (Grafic 4.5).
”Pe partea de cerere, nivelul ridicat al creditului comercial poate fi explicat printr-o insuficientă înțelegere de către manageri a produselor oferite de instituțiile financiare și printr-un grad scăzut de educație financiară a managerilor, iar pe partea de ofertă, printr-o lipsa de înțelegere a costurilor asociate acordării acestui tip de creditare”, explică specialiștii CNSM.
***