Pe 24 februarie 2022, cu puțin timp înainte de apariția zorilor la Moscova, Vladimir Putin anunța debutul „operațiunii militare speciale” în estul Europei. Scopul, a spus Putin, era „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.
Câteva minute mai târziu, războiul lui Putin începea: primele rachete rusești loveau Kiev, Harkov și multe alte orașe ucrainene.
În scurt timp, în toată Ucraina au fost instalate puncte de control improvizate, voluntarii s-au înghesuit pentru a se înscrie în unitățile de apărare teritorială și chiar și unii pensionari s-au apucat să facă cocktail-uri Molotov.
În același timp, milioane de oameni, majoritatea femei și copii, au început să fuge spre vestul Ucrainei și aveau să înceapă să treacă granițele țărilor vecine.
Chiar din primele zile ale războiului, lumea a înțeles că trăiește un moment care va schimba irevocabil contururile geopolitice și economice globale și viitorul Ucrainei, Rusiei, Europei, chiar lumii în ansamblu.
În timp ce invazia lui Putin atinge joi 30 de zile, unele incertitudini legate de reacțiile internaționale au primit răspuns, dar încă mai sunt multe în balanță.
Comunitatea internațională încă dezbate cât de fermă trebuie să fie poziția față de Rusia și unde este balanța corectă între obligația morală de a sprijini Ucraina și reținerea de a provoca Moscova să extindă conflictul din Ucraina: prima dată de la începutul anilor 80 Moscova a evocat posibilitatea folosirii armelor nucleare.
Războiul: Ce-a vrut Putin și ce a obținut
Se pare că planul inițial al Rusiei a fost să repete scenariul din 2014:în urma unui război-surpriză să își exindă controlul asupra estului Ucrainei și să asigure o legătură terestră între Crimeea și Rusia, cu zone controlate de regimuri- marionetă ale Kremlin.
Planul lui Putin, care s-a bazat pe informații șocant de greșite despre starea de spirit din Ucraina și despre starea propriei armate, s-a dovedit rapid a fi fără speranță.
O înaintare rapidă asupra Kievului s-a blocat rapid și s-a transformat în lupte de guerilă în suburbiile de vest. Încercările de a cuceri Harkov și alte orașe din est au fost respinse, cu pierderi grele pentru Rusia.
Chiar și în puținele orașe în care rușii și-au stabilit controlul, în sudul țării, forțele lor se confruntă cu mulțimi furioase și au avut puține succese în a coopta politicieni locali.
Lipsa de succes a adus o fază mult mai sumbră a războiului. Ideea că tacticile folosite de Rusia în Siria ar fi de neutilizat în Europa s-a dovedit rapid naivă. Rusia a supus Mariupol, Harkov și alte orașe artileriei nemiloase și bombardamentelor aeriene lovind la întâmplare școli, spitale, blocuri de locuințe.
Aceste acțiuni au dus la investigații privind crime de război.
Mariupol, simbol al rezistenței ucrainene
Autoritățile locale au refuzat să predea armatei ruse orașul-port asediat Mariupol, unde mai sunt, se pare, în jur de 300.000 de oameni. La începutul săptămânii, armata rusă a dat termen Ucrainei să anunțe capitularea orașului aflat de 14 zile sub bombardament continuu.
Căpitanul Sviatoslav Palamar, membru al forțelor de apărare ale Mariupol, a răspuns în numele orașului: ”Nu ne predăm, luptăm până la ultimul soldat”.
„Iadul pe pamant”. Așa a descris situația din orașul natal, Yaroslav Zhelezniak, deputat ucrainean de la Mariupol. Trupele Rusiei sunt prinse într-un război de guerilă urbană, într-un oraș lipsit de electricitate și căldură, apă și alimente.
Pierderile Rusiei
La începutul confruntării, ținând cont de dimensiunea mașinii de război a Rusiei, nimeni nu dădea șanse Ucrainei.
La 30 de zile de la debutul luptelor, pierderile materiale și umane pentru Rusia sunt majore. Deși Kremlin încearcă cu toate forțele să ascundă realitatea, Occidentul crede că Rusia a pierdut în Ucraina peste 15.000 de militari, adică mai mult decât a pierdut în ani de zile în războiul din Afganistan.
Șase generali ruși au fost uciși în Ucraina: Magomed Tuşaev, Oleg Mitiaev, Vitali Gherasimov, Andrei Kolesnikov, Andrei Suhoveșky și Andrei Mordvichev.
”Victime colaterale” au căzut și șefi ai FSB și ai serviciului secret al Armatei, reținuți la Moscova, cel mai probabil din cauza informațiilor proaste pe care s-a construit scenariul de război.
Presa internațională a remarcat miercuri că ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu, este dispărut de 12 zile.
Solidaritate cu Ucraina
Sua, Marea Britanie, Polonia și Statele Baltice au fost și rămân cei mai apropiați aliați ai Ucrainei. Statele NATO și UE au trimis Ucrainei însemnate cantități de armament care a permis armatei și voluntarilor să țină piept armatei ruse.
Ezitantă în debutul conflictului, Germania și-a schimbat consistent abordarea față de Ucraina și, față de căștile militare trimise la Kiev, furnizează acum chiar și sisteme antiaeriene de producție sovietică din fosta zestre militară a fostei RDG.
Două sunt solicitările Kievului neonorate: trimiterea de avioane de vânătoare MiG aflate încă în dotarea statelor NATO fost comuniste și instituirea unei zone de interdicție de zbor asupra Ucrainei.
În afară de ajutorul militar, toate organizațiile internaționale au acordat fonduri Ucrainei și ajutoare umanitare. Statele UE și-au deschis larg granițele pentru refugiații ucraineni, acum peste 3 milioane, dintre care cam două treimi intrând în Polonia.
Ce înseamnă războiul din Ucraina pentru Putin
Este greu de spus dacă războiul din Ucraina marchează începutul sfârșitului pentru Putin și sistemul său, sau pur și simplu începutul unei perioade mult mai întunecată decât ce-a fost înainte.
Pentru campania militară sângeroasă și blocată a Rusiei, nu pare să existe nicio posibilitate iminentă pentru o retragere demnă sau un acord de pace care ar putea fi vândut ca victorie. Dar nici nu există o cale clară pentru o victorie militară. A devenit clar că Rusia poate să distrugă Ucraina, dar nu să o supună.
Dacă acest lucru este acceptabil pentru elita din jurul lui Putin este o întrebare cheie pe care și-o pun cei care încearcă să înțeleagă lumea din ce în ce mai opaca a cercului inițiaților de la Kremlin.
***
