13 mai, 2022

Consiliul Investitorilor Străini a publicat rezultatele celei mai recente ediții a Business Sentiment Index (BSI) desfășurat în primăvara anului 2022.

Sondajul arată un optimism moderat în rândul investitorilor, afectat totuși de incertitudine și de provocările actuale. Aceste provocări sunt criza din piața energiei, conflictul militar din Ucraina, presiunile inflaționiste care afectează lanțurile de aprovizionare și cererea clienților sau erodarea veniturilor consumatorilor finali, ale căror posibile efecte au fost surprinse în ediția din mai a Raportului asupra inflației publicat de BNR.

Potrivit cercetării, există dorință pentru a investi în România – jumătate dintre respondenți estimează că pentru acest an investițiile planificate sunt la niveluri similare cu cele anului trecut, iar 40% din respondenți spun că plănuiesc să investească sume mai mari comparativ cu perioada precedentă.


BNR a raportat investiţii directe ale nerezidenţilor în valoare de 7 miliarde euro pentru anul 2021 – fiind cel mai bun an pentru investițiile străine.

Probleme cu disponibilitatea și competitivitatea forței de muncă

Peste 50% dintre respondenți au planuri de extindere a forței de muncă și 37% păstrează aceste planuri pentru următoarele 12 luni la niveluri similare cu cele de anul trecut.

Sentimentul rămâne accentuat în ceea ce privește nevoia de forță de muncă, dar din păcate percepția privind disponibilitatea personalului adecvat rămâne rezervată, doar 45% dintre respondenți consideră că forța de muncă este competitivă.

De asemenea, rezultatele surprind tendințele în ceea ce privește modul de lucru hibrid, 45% dintre companii estimează că mai mult de un sfert dintre angajați vor continua să lucreze de acasă.

Nimic nou pe fronturile debirocratizării și dereglementării


Trendul rămâne constant cu edițiile precedente cu rezultate slabe atunci când vine vorba despre infrastructură, transparență și coerența aplicării politicilor publice, reducerea birocrației și a poverii reglementărilor.

65% din respondenții ediției din primăvara 2022 consideră că aceste domenii rămân necompetitive și că sunt necesare reforme pentru recuperarea decalajelor față de țările europene.

PNRR și programele operaționale reprezintă oportunități pentru susținerea și implementarea reformelor necesare prin alocarea și absorbția de fonduri europene.

Măsuri ce pot crește încrederea investitorilor

Ultima ediție a BSI evidențiază în același timp și alte măsuri care ar putea spori încrederea investitorilor, cum ar fi dialogul calitativ cu investitori și consultarea cu mediul de afaceri după modelul Forumului pentru investiții organizat de FIC în parteneriat cu Guvernul României.

Crearea unor strategii clare privind investițiile prioritare și proactivitatea cu potențialii investitori prin intermediul unei agenții pentru promovarea investițiilor ar putea, de asemenea, să faciliteze atragere de investiții private.

Rezultatele integrale ale indicatorului FIC Business Sentiment Index, ediția de primăvară a acestui an pot fi
consultate AICI – LINK.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: