27 septembrie, 2018

Banca centrală a SUA (Federal Reserve – FED) a majorat ratele dobânzii cheie, cu un sfert de punct procentual, până la intervalul 2% – 2,25%, conform aşteptărilor şi în ciuda criticilor preşedintelui Donald Trump.

Este la cel mai ridicat nivel din octombrie 2008, de după falimentul băncii de investiții Lehman Brothers, care a certificat debutul crizei financiare globale.

Mai mult, FED apreciază că va decide încă o majorare în decembrie, alte trei anul viitor şi încă una în 2020, ceea ce echivalează cu estimarea continuării creşterii economice pentru alţi cel puţin trei ani, potrivit Reuters.


Dobânda de referinţă pentru refinanţarea overnight a băncilor ar ajunge astfel la 3,4% în 2020, adică mai mult cu circa o jumătate de punct procentual peste nivelul la care FED consideră că nici nu stimulează şi nici nu contrânge economia.

Proiecţia băncii centrale americane ar certifica o perspectivă pe cât este posibil de certă a creşterii economice, din moment că va păstra stricteţea policitii monetare peste nivelul neutru de influenţă a acesteia.

Pe de altă parte, scepticii consideră că raliul dobânzilor americane are șanse mai mici să se producă, dacă efectul relaxării fiscale decise de Casa Albă se va atenua anul viitor.

FED estimează că economia americană va creşte cu 3,1% în 2018, peste aşteptările iniţiale. Rata redusă a şomajului și inflaţia stabilă, în jur de 2%, confirmă soliditatea creșterii.

Efecte pe piețe. Presiune pe BNR


Cel mai important efect asupra piețelor a fost reducerea randamentelor la titlurile de stat americane, evoluție care semnalează slăbirea ameninţării exodului de fonduri dinspre pieţele emergente.

Pe de altă parte, creşterea dobânzii la dolar va confirma presiunea pusă pe băncile centrale din ţările emergente (inclusiv România) de a mări la rândul lor dobânzile de referinţă.

În toate rapoartele sale, Banca Națională a României (BNR) amintește de riscul majorării dobânzilor la dolar și la euro, ca urmare a normalizării politicilor monetare

Guvernatorul Mugur Isărescu nu a uitat să spună în discursurile sale recente că încă nu se cunoaște ce înseamnă „normalizare”, dar acum FED a oferit un reper pentru aceasta.

Altfel, bursele şi pieţele valutare au reacţionat marginal, mai interesate de alte sitmulente şi pentru că se mizase deja pe decizia FED.

Creşterea ratei dobânzii mai confirmă că FED nu a fost influențată de teama președintelui Donald Trump privind descurajarea economiei de dobânzi mai mari și că prognoza creșterii a rămas optimistă, în ciuda războiului comercial declanșat de liderul de la Casa Albă cu China și nu numai.

Este a opta majorare de dobândă a FED după declanțarea nmoului cilcu de politică monetară, în a doua jumătate a anului 2015.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: