vineri

19 aprilie, 2024

21 octombrie, 2018

Colonelul Cătălin Paraschiv și ministrul de Interne, Carmen Dan, la Comisia parlamentară pentru drepturile omului

Colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, unul dintre cei patru ofițeri care au coordonat intervenția forțelor de ordine la protestul din 10 august, a fost propus de Carmen Dan pentru promovarea la gradul de general de brigadă.

Ceilalți trei ofițeri ai Jandarmeriei aflați la comanda operațiunii de evacuare a Pieței Victoriei au fost puși sub urmărire penală în Dosarul violențelor jandarmilor, dosar instrumentat de Secția militară a Parchetului General, astfel încât nu pot fi promovați.

Propunerea de înaintare în grad a colonelului Cătălin Paraschiv a fost trimisă Președinției pe 15 octombrie, potrivit unui răspuns oficial primit de cursdeguvernare.ro de la Administrația Prezidențială.


În cerere, precizează Administrația Prezidențială, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, „își fundamentează propunerea pe faptul că ofițerul a dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

„Totodată, ministrul Afacerilor Interne a transmis că au fost efectuate verificările necesare, de securitate și de legalitate, și își asumă responsabilitatea privind integritatea morală și profesională a ofițerului propus”, mai menționează Administrația Prezidențială, în răspunsul oferit la întrebările cursdeguvernare.ro.

Cătălin Paraschiv a fost poreclit Fantoma Albă înainte de a fi identificat, întrucât apare în filmările de la protest ca cel mai important coordonator din teren al intervenției jandarmilor, dar era îmbrăcat în civil, mai precis, în haine de culoare albă.

Așa cum au spus mai multe publicații ulterior, el a coordonat, practic, acţiunea brutală declanşată puţin după ora 23.


Într-o filmare realizată de Elvis Petrea (poate fi vizionată AICI) Paraschiv îi răspunde în felul următor tânărului care îl întreabă de ce au intervenit în forță: „Ne-ai omorât oameni acolo, mi-ai omorât jandarmi, de-aia. P… mă-tii de nenorocit”.

Afirmația colonelului s-a dovedit a fi falsă, și a fost interpretată ulterior ca o formă de manipulare a jandarmilor, a căror agresivitate ar fi fost astfel stimulată.

Chemat la Comisia pentru drepturile omului, pentru a fi audiat pe tema violențelor de la protestul din 10 august, colonelul, prezent alături de ministrul Carmen Dan, a refuzat să răspundă la întrebările parlamentarilor opoziției, explicând că ar putea suporta consecinţele legii dacă ar divulga informaţii din dosarul în care a fost deja citat ca martor.

A mai fost promovat, în funcție, la câteva zile după protest și înainte să fie pus sub urmărire penală, maiorul Laurențiu Cazan, cel care a coordonat evacurea în forță. El a devenit  șeful Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Care sunt atribuțiile Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei

Brigada Specială de Intervenţie Vlad Ţepeş este o structură formată din două unităţi, conform oaginii de inetrnet a instituției:

  • Batalionul 1 “este structura operativă din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei constituită din personal militar specializat, cu competenţe fizice, psihologice şi tehnice deosebite, antrenat, la cele mai ridicate standarde, să intervină oportun şi eficace în orice mediu (terestru, aerian, acvatic) pentru îndeplinirea misiunilor specifice cu grad ridicat de risc (intervenţie antiteroristă, acţiuni speciale, prevenirea şi combaterea actelor de terorism)”.
  • Batalionul 2 “este structura operativă a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei specializată în gestionarea crizelor în domeniul ordinii publice, asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia vizitelor delegaţiilor oficiale şi demnitarilor, români şi străini, asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia manifestărilor publice cu grad ridicat de risc, la care participă un public numeros, salvarea-evacuarea persoanelor, intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în cazul în care aceasta a fost grav tulburată”.

Jandarmeria nu a comunicat pentru public care dintre cele două batalioane s-a aflat  în Piața Victoriei pe 10 august și cine a ordonat prezența acestor forțe.

Jandarmii puși sub urmărire penală în Dosarul violențelor de pe 10 august:

  • maior Laurențiu Cazan – director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals;
  • comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
  • colonel Cucoș Gheorghe Sebastian, în prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
  • colonel Sindile Ionuț-Cătălin, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată.

Maiorul Cazan Laurențiu a ordonat intervenția în forță și apoi a falsificat ordinul de evacuare

Cazan Laurențiu este principalul autor al represiunii, din acest grup de acuzați: el este, potrivit Parchetului General, cel care a ordonat evacuarea cu forța a Pieței Victoriei, deși nu avea un ordin în acest sens.

De asemenea, pentru a crea o aparență de legalitate, Cazan Laurențiu i-a cerut celui care se ocupa de Jurnalul Acţiunilor Operative să comită un fals: să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă.

Coloneii Cucoș Gheorghe Sebastian și Sindile Ionuț Cătălin (șeful Jandarmeriei Române și prim-adjunctulsău, la acea dată), au participat nelegal la conducerea operațiunilor, mai spun procurorii, și l-au ajutat pe Laurențiu Cazan să pună în practică ordinul ilegal de evacuare a Pieței Victoriei. Formal, nu a existat un oridn de preluare a comenzii de la maiorul ce a coordonat reprimarea protestului.

Cătălin Sindile are 40 de ani și este născut în Teleorman, județ de unde provin șefa sa – Carmen Dan, şi Liviu Dragnea – liderul PSD.

1.000 de jandarmi în dispozitiv – aproape 800 de plângeri din partea protestatarilor 

Aproximativ 1.000 de jandarmi au fost în dispozitiv pe 10 august, în fața Palatului Victoria, la protestul care a provocat sute de victime.

Peste 450 de persoane, între care și 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD trimise la fața locului, total din care 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme (trei, cu arsuri de până la 15% din suprafața corpului).

Numărul plângerilor înregistrate în dosarul anchetat la Parchetul General este de aproape 800 – sunt civili care acuză răni provocate de jandarmi sau intoxicații cu gazele folosite de forțele de ordine.

Pe de altă parte, 169 de jandarmi au depus și ei sesizări, pentru că ar fi fost agresați fizic și moral, dar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti. Activităţile de cercetare din acest caz au fost delegate către colegii lor, polițiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ministrul Carmen Dan si Ministerul de Interne respecta si in Directivele NKVD din 1947 pentru tarile din orbita sovietica :

    „42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare”.

    Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ministrul Carmen Dan si Ministerul de Interne respecta si in Directivele NKVD din 1947 pentru tarile din orbita sovietica :

    „42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare”.

    Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: