Google și Facebook s-au înțeles să se ajute reciproc dacă vreuna dintre companii se va confrunta vreodată cu o investigație privind pactul lor de a colabora în ceea ce privește publicitatea online, scrie CNBC, citând The Wall Street Journal.
Google și Facebook au încheiat un acord în 2018 prin care platforma fondată de Mark Zuckerberg a fost de acord să nu concureze cu instrumentele de publicitate online ale Google. La schimb, Facebook ar fi primit ”tratament special” pentru folosirea acestora, potrivit jurnaliștilor străini.
Săptămâna trecută, zece state americane au acționat în instanță cele două companii, acuzându-le că această colaborare încalcă legile privind concurența și le consolidează pozițiile dominante de pe piața publicității online. Potrivit acuzațiilor, cele două companii ar fi știut că înțelegerea va intra în vizorul autorităților de concurență și ar fi discutat chiar metode de a colabora pentru a combate împreună eventuale acuzații.
Un purtător de cuvânt al Google a declarat pentru WSJ că astfel de acorduri sunt extrem de comune. El a mai precizat pentru CNBC că acuzațiile formulate în plângerea din instanță sunt inexacte.
”Ideea că ar fi existat o înțelegere secretă este pur și simplu greșită. Parteneriatul nostru este public de ani de zile”, a afirmat acesta.