3 iunie, 2022

Exporturile de gaze naturale din Azerbaidjan gaze spre Europa vor trece  10 miliarde metri cubi  în 2022, dar nu este sigur că România va profita în acest an, chiar dacă va fi gata în iulie interconectorul Bulgaria – Grecia, prin care ar putea veni gazele azere.

„În primele cinci luni s-au exportat 6,8 miliarde metri cubi de gaze din Azerbaidjan. Alte 16 miliarde mc se vor exporta la finele anului”, a anunţat joi ministrul azer al Energiei, Parviz Shahbazov, citat de agenţia EFE și Agerpres.

Pentru ca România să profite încă din acest an ar fi fost nevoie să se facă deja rezervări de capacitate de transport atât prin interconector cât și prin gazoductul transanatolian TANAP, care aduce gaze azere din zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică.


Anul trecut, exporturile de gaze din Azerbaidjan s-au ridicat la 22 miliarde mc, din care 8,2 miliarde mc au avut ca destinaţie Europa.

Exporturile azere se îndreaptă în prezent spre Georgia, Turcia şi Europa, mai concret în Italia, Grecia şi Bulgaria.

Cresc exporturile de gaze azere

Ministrul Parviz Shahbazov a semnalat că, pe termen scurt, prioritatea Guvernului azer este dezvoltarea infrastructurii de export pentru a putea furniza gaze în Balcani.

De altfel, miercuri, preşedintele ţării, Ilham Aliev, a declarat că Azerbaidjan este dispusă să extindă Coridorul Sud de Gaze şi să crească furnizările în Europa, în contextul creşterii cererii pe Vechiul Continent.


Coridorul Sud de gaze, care se aprovizionează din uriașul zăcământ Shah Deniz II, în sectorul azer al Mării Caspice, are o lungime de aproximativ 3.500 de kilometri şi a devenit funcţional la 31 decembrie 2020.

Coridul de Sud este format din gazoductul Transadriatic (TAP), ultimul tronson, care conectează gazoductul Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) la frontiera turco-greacă Kipoi, traversează Grecia şi Albania şi Marea Adriatică şi se termină în sudul Italiei.

Capacitatea TAP este în prezent de 10 miliarde mc anual, dar poate creşte la 20 miliarde mc cu adăugarea a două staţii de comprimare şi modificarea celor existente, în urma unor investiții de circa 4,5 miliarde euro.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: