Partidul social-democrat (SPD) al cancelarului german Olaf Scholz a câștigat, la limită, scrutinul regional din landul Brandenburg, la o mică distanță de partidul de extremă-dreaptă AfD, favorit în sondaje, sugerează primele exit-poll-uri citate de Politico.
Social-democrații lui Scholz, pentru care aceste alegeri au fost un test, au obținut victoria cu un procent de 31% din voturi, conform sondajelor la ieșirea din secțiile de votare.
AfD a obținut 30%, iar creștin-democrații de centru-dreapta 12%.
Participarea la vot a fost de 74%, în netă creștere față de 2019 când a fost de 61%.
O pierdere în Brandenburg, pe care SPD l-a controlat de la reunificarea Germaniei, ar fi pus la îndoială viitorul politic al lui Scholz și ar fi crescut presiunea pentru alegeri naționale anticipate, după ce partidul său a suferit înfrângeri zdrobitoare la două alegeri regionale anterioare luna aceasta.
Pe 5 septembrie AfD s-a clasat pe primul loc în alegerile din Turingia și pe locul 2 în Saxonia.
***