joi

28 martie, 2024

27 octombrie, 2016

Exercițiile militare surpriză și viitoare desfășurări de trupe vor ajuta NATO să-și perfecționeze apărarea antiaeriană în timp ce Alianța își adaptează abordarea pentru a descuraja Rusia în flancul estic, afirmă general american Timothy McGuire, adjunctul comandantului trupelor americane în Europa, citat joi de Reuters.

Un astfel de program de aplicații militare se va desfășura în România la începutul lunii noiembrie. Circa o sută de militari americani au primit săptămâna aceasta un ordin surpriză să transporte pe calea ferată un sistem de rachete antiaeriene Patriot din Germania în România, pentru a participa la un exercițiu împreună cu alți circa o sută de militari români.

Astfel de aplicații consolidează capacitatea de reacție rapidă, a indicat generalul McGuire.


”Nu dorim război, dar cea mai bună cale de a menține pacea este să ne consolidăm apărarea și să fim pregătiți în orice moment”, a explicat el, adăugând că acest punct de vedere a fost împărtășit de șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, și de comandanții a 38 de armate europene reuniți la o întâlnire desfășurată la Wiesbaden, în Germania.

În contextul amenințărilor venite dinspre Rusia, armata americană și aliații ei au început să lucreze urgent la îmbunătățirea coordonării cu apărarea antiaeriană a statelor din flancul estic, care au în dotare sisteme de rachete antiaeriene foarte vechi, unele achiziționate pe vremea Pactului de la Varșovia.

Un exercițiu de tragere asupra unor ținte aeriene, la care au participat trupe americane, germane și olandeze s-a desfășurat luna trecută în insula greacă Creta, împreună cu un alt exercițiu în Slovacia și la care au participat opt state, au dovedit capacitatea statelor membre NATO de a dezvolta a abordare comună a apărării antiaeriene, a mai declarat generalul Timothy McGuire.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: