România conduce detașat în clasamentul european în ceea ce privește creșterea productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat.
În intervalul 2011- 2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).
Oarecum paradoxal față de rezultatele în privința ritmului de ameliorare a PIB/locuitor, rezultă o medie a reducerii decalajelor de productivitate în raport cu media europeană ( din care facem parte, prin urmare am ridicat-o întrucâtva cu ponderea noastră relativ redusă) de peste trei procente pe an.
De menționat că am împărțit țările pe grupe, luând arbitrar ca referință un plus/minus de 2% față de media europeană în dinamica ei, care nu prea ajută țările care vin din urmă și nici nu afectează țările dezvoltate.
Productivitatea muncii pe ora lucrată este calculată ca produsul real al activității ( PIB deflatat măsurat ca volum, cu referința în anul 2010) pe unitatea de muncă depusă ( măsurată prin numărul total de ore lucrate). Acest mod de calcul oferă o imagine mai bună a evoluțiilor privind productivitatea în economie decât productivitatea muncii pe persoană angajată, deoarece elimină diferențele rezultate din compoziția forței de muncă de tip angajat cu normă întreagă/ angajat cu timp redus de lucru.
Se poate observa că Irlanda, intercalată în grupul fostelor țări din blocul estic și Ungaria, vecină cu Finlanda pe segmentul în care sunt grupate statele vestice mai puțin performante ( interesantă asociere din perspectiva istorică și socio-culturală ) fac notă discordantă în bine și în rău. Totodată, situația actuală a Greciei se poate explica și prin poziționarea codașă, care reflectă nu doar lipsa de locuri de muncă dar și scăderea puternică a productivității muncii pe orele lucrate relativ la evoluțiile din alte state UE.
Creșterea productivității muncii. Două perechi relevante
Interesantă alăturarea situațiilor din Germania și Bulgaria (ambele cu o ameliorare a nivelului de trai de circa patru procente în ultimii cinci ani, pe de o parte), și din România și Polonia ( care au avansat ambele cu câte zece procente, dar ei mai mult decât noi ca puncte procentuale în raport cu media europeană, deoarece aveau o bază de pornire mai ridicată, pe de altă parte.
Mai ales că cele două prechi menționate au o fiecare o trăsătură caracteristică. Bulgaria, aflată în regim de curs fix, folosește ca monedă națională exact fosta marcă germană, indexată la valoarea de 1,9596 leva/euro. În schimb, România și Polonia au cursuri flotante foarte apropiate ca nivel de raportare nominală la euro.
În atare condiții, se pare că o diminuare minoră și nu creșterea productivității muncii în raport cu media europeană este firească pentru o economie dezvoltată și nu a împiedicat Germania să crească nivelul de trai măsurat ca PIB/locuitor tot raportat la media europeană.
Deși Bulgaria a avansat cu peste opt procente, a realizat cam aceeași creștere procentuală de nivel de trai dar decalajul față de germani s-a mărit de la 74% din media UE la 77% din media UE.
România a performat în ultimii cinci ani la nivel de ameliorare a productivității față de UE, a crescut nivelul de trai de două ori și jumătate mai repede decât Germania și s-a distanțat de Bulgaria. Ceea ce vine să confirme decizia luată în timpul crizei din 1998-1999, contrar insistențelor FMI, de a nu trece la regimul de consiliu monetar (curs fix) și a oferit flexibilitatea necesară optimizării politicilor economice.
Totuși decalajul față de nemți s-a păstrat la 69% din media UE, în pofida diferenței uriașe de creșterea productivității muncii. Sub performanța Poloniei, care, cu aceeași majorare procentuală de nivel de trai în 2015 față de 2010 ( la un avans al productivității aproape de trei ori mai mic !) a mai și redus cu un punct procentual distanța care o separă de vecina de la vest.
Sunt câteva date care ne arată că binele, chiar dacă arată bine pe hârtie la o privire superficială, este dușmanul mai binelui. TREBUIE să creștem mai repede și mai cu cap decât o facem în prezent dacă vrem să mai prindem din urmă vreodată țările dezvoltate care peformează.
Mai există și alte explicații, legate de productivitatea totală a factorilor de producție (munca este doar unul dintre ei), asupra cărora vom reveni.
2 răspunsuri
Nu putem ajunge tarile dezvoltate printr-o politica de reindustrializare – aceasta este o chestiune esentiala. Romania ar avea nevoie de educatie moderna(actualul sistem este un cadavru ambulant, calchiat pe modelul destinat industriei comuniste si readaptat superficial situatiei actuale). IT-ul este un pas inainte,dar legislatia este anti-antreprenoriala, penalizeaza munca prin taxe excesive, si exista la nivel politic o totala lipsa de viziune. Toate acestea fac ca evolutia Romaniei in sensul recuperarii decalajului sa fie una imposibila. Nu poti evolua fara viziune, nu exista darwinism economic.
Cresterea salariilor nu are corespondent în productivitatea muncii, atunci cum au crescut în ce baza.Daca nu se va mari productivitatea muncii, nu vor mai creste salariile. Guvernul asta trebuie sa faca, ceerea locurilor de munca si ora lucrata sa fie cu cheltuieli cat mai mici. Asta presupune o munca eficieta.