Evoluția deficitelor în criză: Cine le-a produs, cum s-au acoperit și o concluzie - CursDeGuvernare.ro
duminică

24 octombrie, 2021

Evoluția deficitelor în criză: Cine le-a produs, cum s-au acoperit și o concluzie

19 aprilie, 2013

Deşi cifrele pot părea mai greu de digerat, prezentarea lor este singura modalitate de a oglindi fidel evoluţia finanţelor publice din ultimii ani.

De aceea, vă prezentăm sintetic situaţia bugetului general consolidat al statului şi, în cadrul acestuia, situaţia bugetului de stat. Și ceea ce se ascumde în spatele unui domeniu aparent arid, dar plin de semnificație pentru fiecare cetățean.

Din datele oficiale prezentate se poate observa că expandarea sumelor cheltuite fără acoperire în venituri de la un an la altul, adică a deficitului, a fost stopată în 2010 cu mari sacrificii impuse populației. Acea acoperire a obligaţiilor asumate de stat cu sumele colectate a atins un minim situat puţin deasupra nivelului critic de 80%, pentru a fi adusă la 93% de-abia anul trecut.


Eroarea majoră de creștere nejustificată a veniturilor la finele lui 2008 s-a propagat în 2009, iar îndreptarea ei s-a făcut cu greutate și nu în cea mai bună combinație de-abia la mijlocul lui 2010. Dovadă că la nivel bugetar, la fel ca în orice parte a vieții, greșelile în euforia momentului se fac ușor iar remedierea lor se face extrem de greu.

Deficitele au continuat să se acumuleze iar contractarea de noi datorii pentru a le achita pe cele vechi şi pe cele care continuă să apară a devenit o activitate continuă. Deficitul a trecut de pragul normativ de 3% impus prin criteriile de la Maastricht chiar şi în cazul anului 2008, deși nu existau motive obiective în condițiile unei creşteri economice excepționale.

Altfel spus, politicienii au distribuit populaţiei pielea ursului din pădurea în timp ce fumul se zărea deasupra copacilor. Apropo de limita de 3% din PIB, ea nu este normativă ci limitativă. Nu trebuie să aibă un caracter uzual, ci excepțional, pentru a permite traversarea unei situații deosebite. Ea nu a fost fixată pentru a permite cetăţenilor să consume mai mult cu 3% faţă de ce produc.

Limita de deficit stabilită la Maastricht corespunde, deloc întâmplător, unei ţări standard cu datorie publică de cel mult 60% din PIB care plăteşte o dobândă standard de 5% la sumele datorate. Adică cei 3% sunt efectul acumulării datoriilor din trecut şi sunt folosiţi exclusiv pentru plata datoriilor. În rest, cetăţenii respectivei ţări consumă în prezent exact cât produc în prezent.


Odată asumate obligații exagerate din partea statului, este foarte dificil din punct de vedere politic să le ajustezi, în pofida evidențelor și a efectelor devastatoare asupra unor echilibre necesare dezvoltării economice. Dezvoltare care trebuie să fie sustenabilă. Dacă faci doi pași înainte și unul înapoi rămâi în urma altora care fac permanent un pas înainte.

Restabilirea unui raport acceptabil ( și nu dezirabil !) între venituri și cheltuieli s-a făcut de-abia în 2012. Ceea ce se vede și la nivelul bugetului general consolidat și la nivelul bugetului de stat. De reținut, bugetul de stat nu reprezintă nici măcar jumătate din bugetul general consolidat ( „general”, pentru că include toate veniturile şi cheltuielile statului şi „consolidat” pentru că ţine cont de transferurile dintre bugetele incluse în bugetul general).

Costurile strângerii de curea în timp au fost mai mari decât beneficiile consumului exacerbat dintr-un anumit moment. Dar revenirea s-a făcut nu pe modelul de dinaintea crizei ci pe un alt model.

Deficitul bugetului de stat a crescut faţă de cel total, şi chiar l-a depăşit anul trecut, după cum se poate observa în tabelul de mai jos. Fără a avea nici mai multă sănătate, școală sau ordine publică și nici autostrăzi.

(click pe tabel pentru mărire)

Explicaţia constă în transferurile tot mai mari ce au trebuit să fie făcute de la bugetul de stat ( a se citi de la investiții și creștere economică ) pentru a petici bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj. La acestea, disproporţia dintre sumele colectate şi cheltuielile cu destinaţie clar stabilită a urcat continuu, acoperirea cheltuielilor cu venituri fiind anul trecut de 86% la sănătate şi pensii şi de numai 79% la şomaj.

  • Diferenţa a trebuit să fie acoperită de la bugetul de stat, unde impozitul pe profit a scăzut continuu pe fondul crizei în intervalul 2008 – 2012, pe traiectoria 2,6%, 2,4%, 2,2%, 1,9% și 1,9% din PIB.
  • În schimb, impozitul pe salarii şi venit s-a menţinut la valori sensibil mai ridicate ( 3,7%, 3,8% şi 3,5%, 3,4% și 3,6% din PIB), ceea ce spune multe despre repartizarea poverii fiscale la vreme de criză.
  • În treacăt fie spus, impozitele pe proprietate nu au excelat faţă de practica europeană (0,6% din PIB în 2008 şi câte 0,7% din PIB în perioada 2009-2012), fiind mult sub media UE de 1,9% sau cea a Zonei Euro, de 2,1%.
  • Reducerea consumului şi-a spus cuvântul la nivelul TVA colectat, care a fost resuscitat doar de majorarea de cinci procente survenită la mijlocul lui 2010 ( evoluţie 8,1%, 7,0% şi 7,7%, 8,6% și 8,6% din PIB ).
  • Astfel, principala sursă de venit la buget au ajuns accizele, care au crescut potrivit calendarului convenit cu UE (8,2% , 9,9%, 10,3%, 10,5% și 10,5% din PIB). Pe acest fundal, tentaţia de evaziune fiscală a crescut odată cu cotele de taxare impuse.

Rezultatul direct al îndatorării pentru consumul trecut este, pe lângă ritmul ridicol de finalizare a investiţiilor, majorarea considerabilă a sumelor plătite ca dobânzi, care au urcat la 1,6% din PIB în 2011 și 1,8% din PIB în 2012.

Ne îndreptăm cu pași repezi spre un deficit generat exclusiv de plata dobânzilor (autoîntreținut, câtă vreme nu reducem stocul de datorie, și supus arbitrariului percepției externe).

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Așadar, după succesul integrării europene și al unei apropieri de îndeplinirea criteriilor economice impuse (cazul fericit), noi vom consuma exact cât producem. În timp ce vom plăti creditorilor cam toată creșterea economică ce se profilează pe termen scurt.

De aceea, din moment ce partea lor e deja stabilită și rigidă, avem nevoie de un avans mult mai rapid al PIB pentru a mai putea simți o creșterea nivelului de trai.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr