vineri

26 aprilie, 2024

23 august, 2023

UPDATE: Experți în domeniul investigării accidentelor aviatice au declarat pentru ziarul rus Kommersant că imaginile cu resturile avionului prăbușit al lui Evgheni Prigojin indică drept cauză a prăbușirii o explozie la bord sau un atac cu rachetă.

UPDATE: Autoritatea pentru aviaţie civilă din Rusia, Rosaviaţia, a publicat joi numele tuturor celor 10 pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul avionului Embraer prăbuşit în regiunea Tver. Printre aceştia se regăsesc şeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi unul dintre principalii adjuncţi ai acestuia, Dmitri Utkin, scrie Agerpres, care preia agenția Xinhua.

În avion se mai aflau Serghei Propustin, Evgheni Makarîian, Aleksandr Totmin, Valeri Cekalov şi Nikolai Matiuseev.


Dmitri Utkin, fost ofiţer în armata rusă şi în forţele speciale, era unul dintre comandanţii grupării şi se ocupa de pregătirea de luptă a mercenarilor Wagner.

Valeri Cekalov era un alt personaj important în gruparea lui Prigojin, el având ca sarcină supravegherea tuturor proiectelor civile ale şefului Wagner în străinătate şi fiind responsabil de sprijinul logistic pentru grup. 

UPDATE: La bord se aflau 10 persoane, printre care și Evgheni Prigojin, scrie presa rusă. Au fost recuperate toate corpurile, dar pentru că acestea sut arse, victimele vor fi idnetificate prin analize DNA.

****
Știrea inițială:


Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a murit într-un accident de avion, împreună cu alte nouă persoanem scrie BBC. Agenția TASS relatează doar că șeful grupului terorist se afla pe lista pasagerilor avionului prăbuşit.

Avionul plecase de la Moscova și se îndrepta către Sankt Petersburg. Celelalte nouă persoane ar fi tot membri ai conducerii Wagner, care tocmai ar fi revenit, împreună cu Prigojin, din Africa.

Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, notează pe X (fostul Twitter), că există unele informaţii că în avion ar fi fost şi Dmitri Utkin, un fost ofiţer al forţelor speciale care a condus coloana de mercenari Wagner către Moscova în timpului rebeliunii din iunie.

Gheraşcenko a distribuit două filmuleţe cu avionul prăbuşit.

Agenţia Federală de Transport Aerian a lansat o investigaţie cu privire la prăbuşirea aeronavei Embraer, care a avut loc miercuri în regiunea Tver, printre pasageri numărându-se Evgheni Prigojin, a anunţat Agenţia Federală de Transport Aerian într-un comunicat, comform Tass.

„A fost declanşată o anchetă cu privire la prăbuşirea aeronavei Embraer, care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Potrivit listei de pasageri, printre aceştia se afla şi numele şi prenumele lui Evgheni Prigojin”, a menţionat departamentul.

Ministerul pentru Situații de Urgență a declarat că, potrivit datelor preliminare, la bord se aflau zece persoane, toate decedate. 

BBC notează, că puțin mai devreme, canalul Grey Zone, care are legătură cu contul de pe Telegram al Wagner, a relatat că avionul a fost doborât de o rachetă a apărării aeriene, în regiunea Tver, din nordul Moscovei.

„Accidentul aviatic” are loc la 2 luni de la revolta eșuată a lui Prigojin, în urma căreia șeful grupului Wagner și luptătorii săi au fost exilați în Belarus.

Ultima întâlnire dintre Putin și Prigojin

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul Wagner, Evgheni Prigojin, la câteva zile după rebeliunea din iunie. Întâlnirea de trei ore a avut loc la Kremlin pe 29 iunie și a implicat și comandanți ai companiei militare fondate de Prigojin, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Pe 24 iunie, Prigojin a pus capăt revoltei după ce a fost încheiat un acord prin care accepta să fie exilat în Belarus. Cu toate acestea, s-a întors pentru o perioadă în Moscova. Săptămâna trecută, Prigojin a postat un clip din Africa, îmbrăcat în uniformă de camuflaj, și anunța că face noi recrutări pentru trupele Wagner.

Confirmarea unei întâlniri față în față cu Putin, care l-a catalogat pe Prigojin drept un trădător care l-a înjunghiat în spate, adaugă un nou starat de incertitudine din jurul șefului Wagner, a cărui soartă nu este cunoscută de la revolta eșuată. Rebeliunea a slăbit grav autoritatea lui Vladimir Putin.

Dmitri Peskov a spus că în timpul întâlnirii din 29 iunie, Putin a oferit o „evaluare” a acțiunilor lui Wagner pe câmpul de luptă din Ucraina și „a evenimentelor din 24 iunie”. De asemenea, președintele „a ascultat explicațiile comandanților și le-a oferit opțiuni de angajare”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Comandanții înșiși au prezentat versiunea lor despre ceea ce s-a întâmplat. Ei au subliniat că sunt susținători fermi ai șefului statului și, de asemenea, au spus că sunt gata să continue să lupte pentru patria lor”, a spus Peskov.

(Citește și: „Epurare la vârful armatei ruse după rebeliunea lui Prigojin„)

„Bucătarul lui Putin”

Născut la Sankt Petersburg, de unde provine și Vladimir Putin, Prigojin a fost cunoscut de multă vreme drept „bucătarul lui Putin”, cu referire la contarctele de catering derulate cu Kremlinul și care i-au adus milioane de dolari pe care i-a investit și au ajutat ulterior la finanțarea armatei private Wagner.

Potrivit Associated Press, Prigojin a petrecut 10 ani în închisoare în ultimii ani ai Uniunii Sovietice, dar nu a dezvăluit motivul. Politico spune că el a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru mai multe furturi și atacuri.

La finalul anilor 90, Prigojin a deschis un restaurant în Sankt Petersburg, iar afacerile sale cresc în paralel cu ascensiunea lui Vladimir Putin. Restaurantul lui devine unul dintre cele mai cunoscute din Sankt Petersburg, iar Putin își aducea aici foarte des invitații străini.

A devenit rapid unul dintre numeroșii abonați la contracte pe bani publici.

În 2018, consilierul special al Departamentului de Justiție al SUA i-a pus sub acuzare pe Prigojin și alți 12 cetățeni ruși pentru implicarea lor într-o fermă de troli, cunoscută sub numele de Agenția de Cercetare pe Internet, care a fost acuzată că a încercat să influențeze alegătorii americani la alegerile prezidențiale din 2016, scrie The Washington Post.

Cunoscută în jargonul rusesc ca „Trollii din Olgino”, este o companie rusească, cu sediul în Sankt Petersburg, care ia parte la operațiuni de influențare a mediului online în numele guvernului Rusiei.

Temuta armată privată Wagner

Gruparea de mercenari ruși a intrat în atenția internațională în 2014, la puțin timp după înființare, când membrii săi au sprijinit separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.

Inițial, era formată doar din veterani, dar Prigojin a angajat mercenari și foști condamnați.

Treptat, Putin a transformat Wagner în propria armată privată. A pompat și mai mulți bani și a folosit-o în toate țările pe care voia să le controleze.

De atunci, Gruparea Wagner a fost implicată în zone de conflict, inclusiv în Siria, Sudan, Mozambic și Republica Centrafricană.

Grupul de mercenari a luptat în până la 30 de țări și a fost acuzat de încălcări ale drepturilor omului și atrocități în aceste zone, luptătorii lui Prigojin fiind temuți pentru cruzimea lor.

Deși Moscova a negat întotdeauna orice legătură cu gruparea Wagner, dovezile contrare au fost numeroase și au indicat că Vladimir Putin s-a folosit de aceste trupe pentru a-și susține aliații totalitari din Orientul Mijlociu și mai ales Africa, unde gruparea controlează mai multe mine importante. În schimbul intervențiilor militare, gruparea Wagner a primit resurse extrem de prețioase, precum aur, petrol sau chiar uraniu.

Regimul de la Kremlin i-a pus la dispoziție lui Prigojin facilitățile Ministerului Apărării și chiar ofițeri de specialitate, pentru pregătirea trupelor private ale acestuia și transformarea lor în trupe de elită.

Wagner este „în mod aparent o unitate privată, dar funcționează de fapt ca un împuternicit al Kremlinului,” a afirmat Justyna Gudzowska, un fost oficial de la Departamentul Trezoreriei, în timpul unei audieri a Comisiei Helsinki.

Gudzowska, actualul director al Departamentului de finanțării ilicite la organizația de investigație The Sentry, a spus că organizația sa a descoperit că Wagner a cheltuit bani în Republica Centrafircană pentru „propagandă sofisticată, în stil hollywoodian, care glorifică Rusia.”

Acest lucru „indică în mod clar că grupul nu este acolo doar pentru prada economică, ci și pentru a proiecta puterea Rusiei în străinătate,” a declarat experta.

Jurnaliștii americani au vorbit despre presupusele atrocități comise de Grupul Wagner, care alcătuiesc o listă lungă și brutală. În Ucraina, unitatea Wagner este acuzată că a folosit tactica atacurilor în valuri pentru a copleși pozițiile din prima linie ale ucrainienilor, utilizând recruți – mulți dintre ei foști deținuți – drept „carne de tun.”

Forțele Wagner sunt, de asemenea, acuzate că au comis violuri, au torturat și masacrat civili în localitatea ucraineană Bucea, în martie 2022.

Gudzowska a declarat în fața Congresului SUA că, în țările din Africa, „Wagner vizează civilii” și a spus că forțele Wagner și soldații din Africa Centrală antrenați de unitatea de mercenari folosesc teroarea ca armă împotriva populației civile.

„(Membrii Wagner) au comis violuri în masă, torturi, au recurs la dispariții forțate și dislocarea populației și au ucis mii de civili,” a spus Gudzowska.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: