sâmbătă

20 aprilie, 2024

23 februarie, 2021

România a înregistrat în luna ianuarie 2021 o inflație anuală de 2%, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Valoarea este sub cea din Polonia (3,6%), Ungaria (2,9%) și Cehia (2,2%), țările din afara Zonei Euro care au un regim valutar similar și nivel comparabil de dezvoltare. Media UE a fost de 1,2% iar cea a Eurozonei de 0,9%.

Rezultatul ar putea fi considerat surprinzător, dat fiind că țara noastră a ajuns concomitent și pe podiumul inflației lunare din UE (+0,9%), împreună cu Ungaria, Polonia și Luxemburg. Motivul principal în cazul nostru a fost creșterea abruptă a tarifelor la energia electrică (+18,38%), urmare a programului de liberalizare aplicat de la 1 ianuarie a.c.

De reținut, Germania a dat tonul creșterii prețurilor, cu o majorare în prima lună a anului de 1,4%, secondată de Cehia, cu 1,3%. Pentru referință, menționăm că alte state occidentale s-au plasat la polul opus, precum Italia și Belgia (ambele cu -0,9%) sau Olanda și Austria ( ambele cu -0,7%)


Cele mai mici valori ale indicelui ANUAL al prețurilor de consum după metodologia europeană armonizată au fost consemnate în Grecia (-2,4%), Slovenia (-0,9%) și Cipru (0,8%). Intrate în anticamera adoptării euro, mecanismul ERM II, Croația (0%) și Bulgaria (-0,4%) s-au situat printre statele în care prețurile nu au crescut în raport cu aceeași lună a anului anterior.

De reținut, din datele prezentate la nivelul Zonei Euro, rezultă că, pe fondul problemelor apărute ca urmare a pandemiei, a demarat un proces de substituire a prețurilor mai reduse la energie cu diminuarea costului produselor industriale.

Astfel, deși apare cu o majorare lunară de 3,8%, energia a fost încă mai ieftină cu 4,2% decât în urmă cu un an. Simultan, deși rata lunară la produsele industriale a fost în scădere semnificativă (-1,4%), ele apar ca fiind mai scumpe cu 1,5%. Sunt evoluții la care va trebui să fim atenți atunci când se vor anunța evoluțiile de la noi în domeniul industrial.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: