marți

19 martie, 2024

30 iulie, 2021

economie statisticaProdusul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în al doilea trimestru al acestui an, iar aceasta s-a reflectat asupra pieţei muncii, în condiţiile în care blocul comunitar şi-a revenit din recesiunea provocată de pandemia de COVID-19, arată datele preliminare publicate vineri de Eurostat, potrivit Reuters.

Conform acestor date, Produsul Intern Brut al celor 19 state care au aderat la moneda euro a crescut cu 2% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru şi cu 13,7% în ritm anual. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 1,5% de la un trimestru la altul şi unul de 13,2% în ritm anual. Comparativ, în primele trei luni ale acestui an, PIB-ul zonei euro a înregistrat o scădere de 0,3%, după o contracţie de 0,6% în ultimele trei luni din 2020.

PIB-ul la nivelul UE, creștere cu 1,9% în trimestrul al doilea

Pentru întreaga Uniune Europeană, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,9% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru şi cu 13,2% în ritm anual. În primele trei luni ale acestui an, PIB-ul UE a înregistrat o scădere de 0,1%, după o contracţie de 0,4% în ultimele trei luni din 2020.


În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile date cu privire la trimestrul al doilea al acestui an, Portugalia (4,9%), Austria (4,3%) şi Letonia (3,7%) au înregistrat cele mai mari creşteri comparativ cu trimestrul precedent. În ritm anual, toate ţările pentru care sunt disponibile date au înregistrat creşteri susţinute, unele chiar de două cifre, în frunte cu Spania (19,8%), Franţa (18,7%) şi Italia (17,3%), notează Reuters, citat de Agerpres.

Eurostat: Rata șomajului în zona euro a scăzut în iunie

Experţii se aşteptau la o revenire economică puternică în perioada aprilie-iunie, graţie ridicării progresive a restricţiilor sanitare care au frânat activitatea în special în transporturi, hoteluri, restaurante şi turism. Creşterea economică s-a făcut resimţită şi pe piaţa muncii, prin scăderea şomajului.

Eurostat a anunţat că rata şomajului în zona euro a scăzut uşor în luna iunie până la 7,7%, de la 8% în luna mai. În cazul Uniunii Europene, rata şomajului a scăzut până la 7,1% în luna iunie, de la un nivel de 7,3% în luna mai. În România, rata şomajului a scăzut la 5,2% în luna iunie, de la 5,5% în luna mai.

Singura veste mai puţin bună care a venit vineri de la Eurostat a fost anunţul că rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut în luna iulie până la 2,2%, de la un nivel de 1,9% în luna iunie, depăşind ţinta de inflaţie de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, în condiţiile în care creşterea preţurilor de consum îi îngrijorează pe investitori.


Aceste tensiuni generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă atât Banca Centrală Europeană cât şi Fondul Monetar Internaţional apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar.

„Economia zonei euro şi-a revenit în al doilea trimestru al acestui an şi, pe măsură ce restricţiile sunt ridicate, este pe cale să înregistreze o creştere puternică în trimestrul al treilea”, a declarat săptămâna trecută preşedintele BCE, Christine Lagarde. „Însă pandemia continuă să arunce o umbră, cu atât mai mult cu cât varianta Delta constituie o sursă crescută de incertitudine”, a precizat Lagarde.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: