fbpx

Analiză

Nu doar ultimii, ci și departe de vecini: Cercetarea de la care așteptăm viitorul economiei

România a rămas, de departe, ultima în UE din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( R&D), potrivit datelor publicate de INS. Cu un procentaj de doar… Mai mult

16.11.2020

La obiect

Spitalul Piatra Neamț – doar una dintre bombele cu ceas din Sănătate

Un număr de 10 pacienți intubați au murit și șapte persoane au fost rănite în incendiul produs la secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului… Mai mult

15.11.2020

Analiză

Observații pe scăderea cu 5,1% a PIB pe primele 3 trimestre

Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2020 a consemnat o scădere de -6% atât în termeni reali cât și pe seria ajustată sezonier… Mai mult

15.11.2020

Europa

Comisia Europeană: În România există riscul ca școala online să agraveze inegalitățile deja accentuate. Observațiile de țară

“Există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate”, avertizează Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării profesionale… Mai mult

12.11.2020

Europarlamentarul Constantin Rebega, urmărit penal în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii

de Victor Bratu 8.1.2015

Europarlamentarul Constantin Rebega (foto) este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, în dosarul mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la un eveniment organizat de Ministerul Agriculturii, acesta primind, printr-un intermediar, 23.000 de lei, potrivit unui comunicat emis joi de procurorii anticorupţie.

Constantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv pescuit, din Parlamentul European.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că Rebega este urmărit penal pentru: folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial; instigare la spălare de bani; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la uz de fals.

Mecanismul, descris de procurori

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2014, în contextul organizării unor evenimente agricole, Constantin Rebega a primit de la administratorul unei firme, printr-un intermediar, 23.000 lei, ”folosindu-se de influenţa pe care şi-a manifestat-o ca vicepreşedinte al unui partid politic (PC), responsabil de Departamentul de Agricultură şi Dezvoltare Rurala, influenţă percepută ca fiind reală asupra unui funcţionar din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”.

“Pentru a ascunde adevărata natură a dispoziţiei şi circulaţiei banilor, suspectul Rebega Constantin Laurenţiu, prin acelaşi intermediar, l-a determinat pe administratorul firmei respective să plăsmuiască şi ulterior să folosească un contract fictiv de prestări servicii către firma organizatoare a evenimentelor”, mai precizează DNA.

Europarlamentarului i-au fost aduse la cunoştinţă, joi seară, calitatea în dosar şi acuzaţiile.

Surse judiciare au declarat Mediafax că acesta s-a numărat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea târgului Indagra. Ceilalţi doi sunt, conform aceloraşi surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii şi la mai multe firme şi persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman fiind duşi pentru audieri la sediul central al DNA.

Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor.

Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator şi Ministerul Agriculturii, beneficiar.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, pentru acest eveniment Romexpo şi Ministerul Agriculturii au încheiat un contract a cărui valoarea iniţială a fost de 334.000 de euro fără TVA, echivalentul a 1.829.180 lei cu TVA inclusă, respectiv 414.160 de euro.

Procurorii anticorupţie susţin, după cum se precizează în aceleaşi documente, că Nagy şi Găman s-au implicat în organizarea evenimentului şi au forţat reprezentanţi ai Romexpo pentru a implica firme agreate de ei. “Adică serviciile necesare ce urmau a fi efectuate de Romexpo să fie prestate de anumite firme agreate de ei, (…) aşa încât din suma totală de 334.000 euro, 40.000 euro să fie plătiţi din banii din contract viraţi de Ministerul Agriculturii la Romexpo către anumite firme desemnate de ei şi să fie găsită deci modalitatea pentru încheierea unor contracte dintre Romexpo şi societăţile comerciale agreate de cei doi, aşa încât să existe aparenţa între contract şi obiectul de activitate al firmelor respective, însă, în realitate, acele firme să nu fie nevoite să presteze efectiv acea activitate şi, practic, acele firme dădeau cei 40.000 de euro celor doi”, se mai arată în documentele citate.

Anchetatorii care instrumentează dosarul mai spun că suma de 40.000 de euro trebuia să fie fragmentată, sub forma mai multor contracte cu mai multe firme, cel puţin trei, pentru ca fiecare plată să nu depăşească 15.000 euro.

În acest mod, se mai precizează în documentele DNA, au fost găsite două firme: una care să încheie un contract de 11.000 euro plus TVA având ca obiect producţia de spoturi publicitare, iar cealaltă, pentru un contract de 9.000 de euro plus TVA pentru produse de protocol.

Anchetatorii mai susţin că facturile, contractele şi actele erau false, fiind întocmite doar pentru a masca mita. În realitate, firmele nu prestau activităţi şi nu obţineau banii, iar Romexpo nu beneficia de servicii de la acele firme, ci trebuia să asigure evenimentul conform contractului cu Ministerul Agriculturii, dar nu pentru întreaga din sumă din contract, ci minus aproximativ 10% (40.000 de euro), cât ar fi fost mita.

Referitor la dosar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că el nu a fost chemat la DNA şi că, de fapt, nu a fost citat niciodată la acest parchet.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 8.1.2015

Lăsați un comentariu


Stiri

Se lansează schema de ajutor de stat „Granturi pentru investiții”. Înscrierile încep pe 3 decembrie

Raluca Florescu

Pe data de 3 decembrie va fi lansată etapa de înscriere în cadrul măsurii 3 „Granturi pentru investiții”, aprobată prin OUG 130/2020, a anunțat Ministerul… Mai mult

Stiri

Oficial OMS: Sistemele de sănătate sunt gestionate ca “liniile aeriene low-cost”, nepregătite pentru crize

Iulian Soare

Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat luni că omenirea riscă viitoare pandemii dacă nu învaţă din criza actuală de coronavirus,… Mai mult

Europa

Decizia privind autorizarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer-BioNTech, cel târziu pe 29 decembrie – Agenția Europeană a Medicamentului

Iulian Soare

Vaccinul anti-Covid produs de Pfizer-BioNTech ar putea fi autorizat în UE înaintea celui dezvoltat de Moderna. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că… Mai mult

Europa

Germania interzice o grupare extremistă ce promovează reinstaurarea nazismului

Iulian Soare

Poliţia germană a efectuat marți mai multe percheziţii la domiciliile membrilor grupării de extremă dreapta „Brigada Lupilor 44”, scoasă în afara legii şi despre care… Mai mult

Stiri

Răspunsul Kremlinului la cererea Maiei Sandu: “Retragerea forţelor de menținere a păcii în Transnistria poate duce la destabilizare gravă în regiune”

Iulian Soare

O modificare a statu-quo-ului forţelor ruse de menținere a păcii în Transnistria ar putea duce la o destabilizare gravă în regiune, a declarat luni Dmitri… Mai mult

Europa

Comisia a virat României a 3-a tranșă de – de 3 mld. euro – din împrumuturile acordate prin SURE

Iulian Soare

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 3 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE. Dintre cele cinci… Mai mult

Stiri

Consens în OPEC – restricțiile de producție, prelungite cu 3 luni, dacă acceptă și aliații din OPEC+

Iulian Soare

Membrii OPEC au ajuns luni la un consens larg asupra necesităţii de prelungire cu trei luni a măsurilor actuale de reducere a producţiei, dacă aliaţii… Mai mult