4 octombrie, 2016

eugen radulescu bnrImpactul conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric va fi de 2,4 miliarde lei, a declarat luni Eugen Rădulescu (foto), șeful Direcției de stabilitate financiară din cadrul BNR, la discuțiile ce au avut loc luni la Parlament, în grupul de lucru al deputaților pe tema proiectului de lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 50/ 2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Grupul de lucru, coordonat de deputatul PNL Andreea Paul, urmează să propună o soluție în privința proiectului de lege.

„În cazul în care s-ar realiza această conversie la cursul istoric costurile pe care vor trebui să le suporte băncile din diferența de curs valutar este de 2,4 miliarde de lei. Aceasta se va transpune într-o scădere medie de 1,8 puncte a solvabilității sistemului bancar, ceea ce încă pare să fie suportabilă. Atâta doar că avem două bănci care vor ajunge cu indicatorul de solvabilitate sub nivelul care le permite continuarea funcționării, iar alte patru bănci cu indicatorii de solvabilitate sub nivelul prudențial recomandat în momentul de față”, a explicat Eugen Rădulescu.


BNR susține soluția negocierilor directe între părți, între bănci și clienți, a mai spus acesta:

„Problema creditelor în franci elvețieni ne-a preocupat de o bună bucată de vreme, iar BNR a fost întotdeauna de acord cu adoptarea unei soluții echilibrate care să rezolve problemele. Numărul creditelor în franci elvețieni în acest moment a scăzut semnificativ: față de peste 70.000 de credite în urmă cu doi ani, la circa 50.000 în prezent. Semnalez în același timp că o soluție pe care am privilegiat-o a fost aceea a negocierilor directe între părți, între bănci și clienți”.

Potrivit bancherului, în perioada 16 ianuarie 2015 — 23 septembrie 2016, a existat un număr de 57.792 de solicitări privind fie conversia creditelor, fie restructurarea acestora, iar până în prezent au fost soluționate 33.826 de credite prin negociere între părți.

„Deci numai diferența de sub 24.000 de credite dintre cele pentru care s-a solicitat conversia sau restructurarea este încă în curs de negociere”, a adăugat Rădulescu.


 

Reprezentantul Consiliului Patronatelor din România, Bogdan Preda, a subliniat că se raliază poziției ARB.

„În ultimele zile am auzit discuții privind creditele în franci elvețieni și se pleacă de la premisa falsă cum că băncile au profitat de nivelul scăzut al educației financiare a clienților și le-au dat aceste credite financiare, păcălindu-i. Sunt sute de debitori, angajați ai băncilor, inclusiv economiști șefi ai băncilor, care au luat credite în franci elvețieni. Nu cred că puteau fi lesne păcăliți”, a adăugat Preda, citat de Agerpres.

Alin Iacob, reprezentantul Asociației utilizatorilor români de servicii financiare, a precizat, în schimb, că susține conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric:

„Riscul aferent este pasat asupra consumatorului, asupra clienților băncilor. Riscul a aparținut doar consumatorilor. Am încercat să participăm la negocieri cu 7 bănci, dar niciuna nu a făcut nici jumătate de pas spre această poziție a noastră. Oamenii erau disperați să accepte și soluții de compromis. Acum pozițiile lor s-au radicalizat. Oamenii spun că au fost înșelați și nu mai sunt dispuși să mai plătească. Susțin conversia la cursul istoric”, a subliniat acesta.

Adriana Necula, membră în grupul clienților cu credite în franci elvețieni, a susținut că aceste credite „s-au vândut utilizându-se o inginerie financiară, un joc de valute ale băncilor” și trebuie rezolvată situația cât mai repede.

Avocatul Gheorghe Piperea a evidențiat, la rândul său, necesitatea conversiei creditelor la cursul de la data încheierii contractului.

„Noi suntem pentru amendamentul care reglementează conversia la cursul la data încheierii contractului a creditelor în valută”, a arătat Piperea.

Deputatul PNL Daniel Zamfir a afirmat că nu este unul dintre inițiatorii legii, dar a depus un amendament potrivit căruia conversia creditelor în franci elvețieni să aibă loc la cursul istoric.

„Nu sunt unul dintre inițiatorii legii conversiei. Mie mi s-a cerut de către asociațiile consumatorului să susțin conversia la cursul istoric, (…) spunând că încercările de mediere au eșuat. Amendamentul meu este din luna iunie. Această discuție putea avea loc de atunci”, a precizat Zamfir.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: