19 aprilie, 2018

Angela Merkel în vizită la Palatul Elysee

Președintele Franței, Emmanuel Macron, merge joi la Berlin, pentru discuții programate cu Cancelarul Angela Merkel, cu speranța că poate convinge Germania să se alăture viziunii sale de reformă a UE.

Euractiv scrie însă că șansele de reușită nu sunt foarte mari, Angela Merkel caracterizând public întâlnirea drept ”un alt pilon” spre calea de a identifica ”soluții comune” înainte de summit-ul UE din iunie.

Cei doi lideri au programate declarații comune înainte de debutul discuțiilor care vor avea loc la Palatul Berlin, monument istoric aflat într-un amplu proces de restaurare- un cadru simbolic pentru dezbaterea planurilor de reformă UE post-Brexit avansate de Emmanuel Macron.


Speranțele președintelui francez de a-l avea alături pe liderul german par însă blocate chiar de blocul conservator CDU/CSU, care a ridicat obiecții în această săptămână în legătură cu propunerile de a constitui un buget comun al Zonei Euro și de transformare a Fondului european de bailout.

Emmanuel Macron și-a apărat viziunea în cadrul discursului rostit marți în aula Parlamentului European de la Strasbourg, afirmând că reforma Zonei Euro este ”indispensabilă” pentru contracararea valurilor de autoritarism și de naționalism cu care se confruntă continentul.

Însă observatorii nu sunt convinși că acel discurs a avut ecou și la Berlin. ”Emmanuel Macron seamănă cu un îndrăgostit care încearcă să își farmece partenera cântându-i sub balcon, dar care nu primește semne că ar avea succes”, a scris miercuri cotidianul german Handelsblatt.

Motivele de reticență și contra-oferta germană

Principalul motiv pentru care Germania ezită să se alăture viziunii propuse de Emmanuel Macron este acela că Berlinul se teme de orice demers care ar conduce la ”punerea la comun” a datoriilor înregistrate de statele din Zona Euro, situație în care banii contribuabilului german ar fi utilizați și de vecini ”risipitori”.


Aflată la începutul celui de-al patrulea mandat de Cancelar, Angela Merkel este blocată de teama care a cuprins partidul său după rezultatul prost obținut în ultimele alegeri, când formațiunile politice tradiționale ale Germaniei au pierdut milioane de voturi în favoarea extremei drepte.

Probabil că Angela Merkel ar fi abordat mult mai deschis discuția cu Emmanuel Macron dacă ar fi avut în spate o puternică majoritate parlamentară, dar în acest moment situația nu stă așa și Cancelarul nu își permite să se confrunte cu o rebeliune a propriilor parlamentari.

Teoretic, partenerul de coaliție al CDU, social-democrații privesc mai deschis ideea de reformă a UE, însă Emmanuel Macron și-a pierdut cel mai puternic susținător din SPD după demisia din februarie a președintelui Martin Schultz.

”Președintele Franței știe foarte bine că nu toate ideile sale se vor realiza. Acum trebuie să ne concetrăm pe ceea ce se poate face”, a preluat Reutrers declarația oferită cotidianului Frankfurter Allgemeine de ministrul SPD al Finanțelor Olaf Scholz.

Parlamentarii blocului CDU/CSU au avansat o ”contra-ofertă” la începutul săptămânii, propunând condiții stricte de transformare a Fondului european de bailout într-un Fond Monetar European care să poată acționa ca un ”creditor de ultimă instanță”.

Instituirea unui asemenea fond european necesită schimbarea tratatelor europene, au scris într-un document de poziție parlamentarii CDU/CSU, care ar necesita aprobarea fiecărui parlament național. Probunerea mai avansează și cerința ca parlamentele naționale și nu Comisia Europeană să aibă ultimul cuvânt în aprobarea oricăror credite acordate membrilor.

În cadrul unei întâlniri cu grupul parlamentar CDU/CSU, Angela Merkel a transmis că este de acord cu crearea Fondului European Monetar atâta vreme cât statele membre primesc dreptul de a supraveghea activitatea fondului.

Surse participante la reuniune au mai declarat Euractiv că Angela Merkel a mai susținut că Fondul European trebuie să se ghideze după aceleași principii aplicate de FMI în politica de creditare, adică banii să fie împrumutați numai în baza unui acord semnat asupra unui plan foarte strict de reforme.

Oficialii de la Paris și din Berlin exprimă totuși optimismul că un consens între Germania și Franța poate fi realizat înainte de summitul UE din 28-29 iunie.

”Am tot auzit despre dificultățile discuțiilor purtate de guvernele Germaniei și Franței în legătură cu transformarea Zonei Euro. Pot să vă asigur că eforturile noastre tăcute și secrete și munca consistentă în derulare ne vor permite să ajungem la un acord, inclusiv la un calendar de adoptare al unor măsuri, înainte de următorul summit UE”, a transmis miercuri parlamentarilor francezi ministrul de Finanțe Bruno Le Maire.

La Berlin, purtătorul de cuvânt al guvernului a asigurat că Germania și Franța ”manifestă dorința fermă de a găsi calea comună pentru a avansa”.

Franța și Germania, care reprezintă aproximativ 50% din producția Zonei Euro, sunt esențiale pentru a împinge continentul spre reformă. Oficial, ambele state susțin cu tărie nevoia de schimbare, însă detaliile schimbării sunt greu de stabilit.

Angela Merkel a declarat marți că principala sa prioritate o constituie crearea Uniunii Bancare a Zonei Euro, dar a extins conceptul de reformă și asupra instituirii unui sistem european de azil și a unor politici comune în domeniile politică externă, apărare și cercetare.

Angela Merkel își mai dorește ca și competitivitatea economică să fie o prioritate în Zona Euro, pe care o propune ca alternativă la simpla acțiune de creditare a statelor ce traversează perioade economice dificile. Angela Merkel propune constituirea unui Consiliu al miniștrilor de Finanțe și de Economie care să sprijine politici de creștere a competitivității.

Handelsblatt scrie însă că partenerul de coaliție, SPD, nu este de acord cu această inițiativă.

Germania nu este singura care vrea să modifice viziunea de reformă a lui Emmanuel Macron. Un grup de câteva state nordice, în fruntea cărora s-a poziționat Olanda, s-au declarat împotriva planurilor formulate de președintele Franței, spunând că nu doresc să fie atrase ”în remorca” unor schimbări profunde.

În fața opoziției manifestate în nordul continentului, Franța și-a intensificat eforturile diplomatice de a atrage susținători din sud, invitând recent Italia și Spania să ajute la elaborarea planurilor de reformă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: