14 august, 2011

Emil Boc şi preşedintele Chinei, Hu Jintao (FOTO: AGERPRES)

Premierul Emil Boc se va întâlni luni cu premierul Wen Jiabao, la capătul unei vizite de cinci zile pe care o face în China însoţit de patru miniştri şi o delegaţie a oamenilor de afaceri din România.

Vineri, premierul român s-a întâlnit cu preşedintele Hu Jintao, cu care a discutat posibilitatea implicării Chinei în proiectele energetice din România. „Întâlnirea avută cu preşedintele Chinei a avut menirea de a da un semnal foarte clar din punct de vedere politic şi economic că cele două ţări sunt pregătite să implementeze câteva proiecte majore de investiţii în România, precum participarea la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, realizarea autostrăzii Bucureştiului (a doua centură a Capitalei-n.r.) sau Canalul Dunăre-Bucureşti, Siret-Bărăgan, şi construcţia centralei de la Lăpuşteşti” – a spus Emil Boc la finele întâlnirii cu preşedintele Chinei.

Oportunităţi de investiţii şi colaborare economică: energia şi transporturile

Printre oportunităţile de investiţii şi proiecte comune discutate de cele două părţi, se nunmără inmplicarea Chinei în construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, şi construcţia hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşeşti.


„Compania chineză şi-a exprimat interesul pentru proiectul nostru de la Cernavodă. În acest sens, am convenit ca, în următoarea perioadă, discuţiile tehnice să continue, astfel încât, în luna octombrie, să se semneze acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering, alături de ceilalţi parteneri, Arcelor Mittal, Enel şi Nuclearelectrica”, a declarat Ion Ariton, ministrul Economiei, după întâlnirea cu conducerea Guangdong Nuclear Power.

Unităţile nucleare 3 şi 4 vor avea o putere instalată de 720 MW fiecare şi vor dubla capacitatea de producţie a centralei de la Cernavodă.

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, caută noi acţionari pentru continuarea proiectului de construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, după ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (Franţa-Belgia), care au semnat acordul de investiţii în 2008, s-au retras din proiect.

Pe lângă proiectele energetice, delegaţia română a discutat şi oportunităţile de colaborare cu companiile chineze în domeniul Transporturilor, la întâlnirea cu oficialii chinezi participând şi ministrul Transporturilor – Anca Boagiu. Au intrat în discuţie autostrada Piteşti-Sibiu, şoseaua de centură a Bucureştiului şi linia de metrou Bragadiru-Voluntari, prevăzută a avea 25 de km şi la care lucrările ar putea începe în 2013.

Chinezii cer tratament nediscriminatoriu la licitaţii


Companiile chineze au asigurat Guvernul român că vor participa la licitaţiile pentru proiecte majore de investiţii şi că vor solicita preţuri reduse pentru executarea lucrărilor, cerând însă un tratament nediscriminatoriu faţă de alte firme şi interesându-se şi de un eventual ajutor de stat.

„China este doar al 16-lea investitor în România, dar prin Legea parteneriatului public-privat am creat cadrul ca şi alte proiecte majore să fie derulate în România cu investiţii chineze. S-a discutat ca, în plan particular, oamenii de afaceri din România să poată găsi o ieşire pe piaţa chineză”, a adăugat Boc.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: