20 august, 2021

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației organizarea la nivel național a unor testări standardizate, la începutul anului școlar 2021 – 2022, pentru măsurarea obiectivă a pierderilor acumulate în timpul şcolii online.

Fără această radiografie, nu poate fi cunoscută nevoia de ore remediale și nici nu pot fi aplicate strategii individuale de recuperare a materiei, atrage atenția CNE.

Consiliul a realizat și o consultare în rândul a peste 11.000 de respondenţi, sondaj ce a arătat că pentru 74,5% din respondenți şcoala online a avut o calitate inferioară celei desfăşurate cu prezenţă fizică.


Rezultatele consultărilor:

  • aproape trei sferturi (74,5%) din elevi consideră că şcoala online nu a fost la fel de calitativă ca cea faţă în faţă
  • 82,9% din elevi consideră că nu au putut asimila materia în aceeaşi măsură precum dacă ar fi fost la şcoală fizic
  • peste două treimi (70,9%) din respondenţi au declarat că orele suplimentare de recuperare a materiei ar fi utile în parcursul lor educaţional, deşi această posibilitate este rar promovată în spaţiul şcolar, sub forma cursurilor remediale

Propunerile CNE adresate Ministerului Educației:

  • organizarea de testări iniţiale standardizate, la nivel naţional, pentru toate clasele în primele săptămâni ale anului şcolar 2021-2022, pentru a evalua în mod obiectiv lipsurile acumulate în timpul şcolii online la materiile de examen/de profil. Respectivele evaluări ar trebui corectate de profesorii de la clasă, care, în baza rezultatelor, să sprijine elevii în participarea la orele remediale, dar şi să aplice strategii individuale de recuperare a materiei;
  • extinderea programului de ore remediale, astfel încât să aibă acces la acest tip de cursuri orice elev care doreşte, nu doar cei aflaţi în diverse situaţii de risc;
  • reglementarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ, prin ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii, până la sfârşitul lunii august, astfel încât şcolile să aibă răstimpul necesar în vederea pregătirii începutului noului an şcolar.

„Astfel, este necesară respectarea scenariilor de la nivel local, în aşa fel încât fiecare şcoală să poată decidă scenariul după care funcţionează (fizic/online), în baza principiului descentralizării, fără să depindă de aprobarea altor entităţi (ISJ, CJSU, DSP etc.)”, precizează CNE.

  • dotarea şcolilor cu materiale sanitare suficiente, cu teste rapide antigen de detectare a COVID-19, dar şi înfiinţarea centrelor de vaccinare în unităţile de învăţământ;
  • dotarea şcolilor cu dispozitive digitale necesare şcolii online, mai ales în contextul posibilităţii reluării scenariului hibrid, în care o parte dintre elevi sunt în clasă, iar o parte sunt în mediul online.

„Peste trei săptămâni ne reîntoarcem la şcoală, după doi ani şcolari pandemici. Totuşi, până acum, nimeni nu s-a întrebat care au fost pierderile educaţionale ale învăţământului online, cum resimt elevii schimbările vertiginoase din jur, care au fost clivajele generate de pandemie. Noi am făcut-o. De aceea, credem că propunerile şi recomandările noastre sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt fundamentate pe opinia a mii de elevi din România. Solicităm autorităţilor să ia în considerare părerea elevilor şi să comunice o decizie asumată în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: