marți

14 mai, 2024

14 ianuarie, 2022

Electrica Furnizare şi Gaz Vest  au fost amendate de ANRE cu 200.000 de lei fiecare, pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente lunii noiembrie 2021, scrie Agerpres

ANRE a finalizat verificările privind îndeplinirea obligaţiei de emitere de facturi care să cuprindă informaţii corecte, transparente, clare şi complete referitoare la plafonarea preţului final al energiei electrice şi al gazelor natural, precum şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Electrica Furnizare şi Gaz Vest nu au aplicat clienţilor beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienţilor finali beneficiari ai schemei.


Pentru faptele săvârşite, societatea Electrica Furnizare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei, iar societatea Gaz Vest cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin.

ANRE continuă acţiunile de control la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, urmând ca, după finalizarea acestora, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate, să fie făcute publice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: