joi

28 martie, 2024

2 august, 2013

Textul de mai jos este un eseu scris de o elevă de 18 ani. A fost premiat la concursul organizat de către European Foundation For Engaged Youth (EFEY) împreună cu Alianța Colegiilor Centenare. Câștigătoarea este Oana-Georgiana Munteanu – elevă la Colegiul Național Costache Negruzzi din Iași, care și-a ales ca temă Educația: ”Probabil pentru că mă identific cu acel copil al României de astăzi, care simte că ţara lui are nevoie de o schimbare radicală a ceea ce îl priveste în mod direct” – își explică alegerea autoarea. cursdeguvernare.ro publică acest text al unui elev nu doar pentru cei care privesc cu speranță în viitor, ci mai ales pentru foștii, actualul și viitorii miniștri ai Educației, pentru foștii, actualul și viitorii premieri. Încă mai sunt oameni care ies de pe băncile școlii cu astfel de așteptări, viziuni și speranțe, și e o chestiune de responsabilitate politică să le păstrezi și să le întreții de-a lungul unei vieți. Fără alte comentarii, textul integral:
(Redacția)

***

România 2030 : Un veşmânt nou sau o dureroasă continuare a prezentului?

,,Viitorul României depinde de fiecare dintre noi, să fim buni profesioniști, restul sunt vorbe mari și mie nu-mi plac vorbele mari.” Lucian Boia


Ca să vorbesc despre prezent trebuie să mă raportez la trecut, iar ca să încerc să imaginez viitorul trebuie să mă refer la prezent, deci mă confrunt cu o dificilă problemă de logică. Ar trebui să am şi, aş adăuga, să avem noi, tinerii, curajul de a începe de undeva, de a da un exemplu pozitiv pentru a pune bazele unei transformări radicale şi ireversibile de care România are nevoie pentru a fi privită altfel în lume, dar şi pentru a se respecta pe sine însăşi. Am auzit zilele trecute la televizor binecunoscuta sintagmă ,,harta culturală a lumii”, iar după primele secunde, când am conştientizat ce presupune această reprezentare a valorilor imuabile ale unei societăţi, n-am rezistat şi mi-am pus o simplă întrebare mie însămi, unui simplu om prin venele căruia curge sângele unui popor ce se consideră falnic şi glorios: ,,Este România capabilă să contureze repere culturale majore pe o astfel de hartă?”. Cu îngăduinţa cititorului, răspund negativ la această întrebare, căci nu văd în jurul meu decât ,,forma” culturii acestei ţări, dar nu reuşesc să disting ,,fondul” despre care vorbea Titu Maiorescu. Avem oameni de cultură, avem tradiţii, avem o istorie, dar poporul, majoritatea acestei ţări tinde să falsifice, să distrugă adevăratele valori care ne definesc patria, iar acest lucru se datorează educaţiei sau, mai bine spus, lipsei de educaţie.

Scriitorul portughez Jose Saramago spunea că ,,Ignoranţa se răspândeşte într-un mod înfricoşător.” şi poate că această stare, ignoranţa, îi caracterizează pe românii care îşi pierd orice interes pentru frumos, pentru cunoaştere, pentru depăşirea propriilor frontiere, într-un cuvânt, pentru educaţie. Uităm că îi avem pe Eminescu, pe Creangă, pe Brâncuşi, pe Enescu când vine vorba de prezentat la bacalaureat un model în viaţă, dar nu uităm să ne înjosim folosind un vocabular nedemn de un elev care termină liceul, ceea ce atestă incultura multor tineri, care surprinzător ajung pe băncile facultăţii. Totodată, ne întrebăm de ce pleacă în străinătate tinerii valoroşi. Răspunsul este mult prea simplu şi nu este cel uzual- din cauza banilor-, ci lipsa recunoaşterii şi diferenţierii, astăzi o facultate din România având ,,onoarea” de a fi descrisă ca un mozaic bidimensional în care difuzează mediocritatea unora şi eminenţa altora.

Pasiunea definea înainte atât activitatea ţăranilor care munceau pământurile cu dăruire, cât şi activitatea intelectualilor acelor vremuri, fiecare cunoscându-şi locul şi menirea sa în societate. În zilele noastre, nu ştiu cine ,,trăieşte” pasiunea propriei meserii, dar sunt convinsă că ne putem ,,mândri” cu două tendinţe care conduc la o devalorizare a ideii de cultură generală: carenţa educaţiei şi inflaţia diplomelor. Andrei Pleşu insista asupra acestei idei de semidoctism, spunând că: ,,(…) nu e cam tare să aflăm că imaginea ţării nu e stricată de Gigi Becali, ci de Neagu Djuvara? Că nu averile neverosimile ale multiplilor baroni locali, nu vilele lor somptuoase, nu discursurile lor fudul agramate şi xenofobe ne cam înnegresc portretul, ci articolele lui Cărtărescu, declaraţiile lui Liiceanu şi bombănelile mele?”, dezvăluind astfel durul adevăr care ne înconjoară. Nu vi se pare o lume pe dos? Nu vi se pare că acesta va fi viitorul ţării noastre, unul putred, care va plasa pragmatica politică şi mondenă mai presus de cultură, dacă nu ne unim forţele pentru Renaşterea României?

Suntem, aşadar, pe un teren sinuos, fără posibilitatea de a conştientiza că termenul ,,educaţie”, care în limba greacă înseamnă a ritma pe cineva, a-i da anumite repere după care se poate ghida, cuprinde mai multe arii ce trebuie vizate: educaţia prin exemplu, şcoala şi educaţia individuală. Istoria breslelor în Evul Mediu oferă un exemplu clar de educaţie prin obiceiul fiecărui tânăr de a urma modelul suprem pentru el, modelul tatălui, pilonul familiei, ce impune respect şi utilizează ceea ce i-a dat natura: materia primă pe care el însuşi o reprezintă. Pentru a avea exemple demne de urmat la ora actuală, trebuie să fim noi, cei care vrem să schimbăm ceva, un prototip. Dacă pornim de la ideea că şcoala face totul, atunci nu vom ajunge la niciun rezultat deoarece, aşa cum spunea şi Platon, societatea trebuie nu doar să ofere informaţii, ci să transforme, să formeze oameni de caracter, oameni responsabili.


Nu poţi tu, de unul singur, să schimbi viitorul? Perfect adevărat. Atunci schimbă-ţi comportamentul şi vei reuşi cu siguranţă să îţi schimbi viitorul, arătându-le celorlalţi ce cale să urmeze. Cei aflaţi la putere îşi denigrează poporul fără a acţiona în vreun fel, se plâng languros de notele proaste de la examene, dar singurul lucru pe care se pare că îl fac este de a coborî ştacheta învăţământului românesc, astfel spus de a ne considera slabi intelectual, incompetenţi. Nu cred şi nu vreau să cred că românii pot doar atât, ci am curajul să spun că o carte dăruită unor oameni simpli pe stradă, pe drumurile prăfuite de la ţară, câteva eforturi făcute chiar de câţiva elevi de liceu pentru a învăţa nişte copii să citească şi să scrie, câteva ,,prelecţiuni poporale”, aşa cum ţineau junimiştii pentru educarea ,,gustului public” pot reforma ceea ce trăim noi astăzi.

Fiecare om când intră într-un grup nou de prieteni sau de colegi se simte ca un inadaptat, dar cu timpul ajunge să accepte şi chiar să creadă în ideile celorlalţi, devine parte din întreg. Astfel, pornind la drum cu cei tineri, sunt sigură că valoarea şi cultura promovate de unii vor fi molipsitoare pentru toţi ceilalţi, iar ceea ce părea un vis va ajunge să fie o pură realitate. Aşadar, dacă tinerii dornici de o Revoluţie a Educaţiei şi a Culturii din toate colţurile ţării, începând cu subsemnata, vor înfăptui Marea Unire a forţelor în virtutea revelaţiei prin intermediul cunoaşterii, atunci vom avea cu adevărat o altfel de Românie, diferită de cea prezentată de mine, diferită de cea actuală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: