29 aprilie, 2020

venit momentul pentru o integrare fiscală și politică europeană îndrăzneață, este de părere economistul francez Thomas Piketty.

Confruntată pe de o parte cu o presiune în creștere a piețelor financiare – care ar putea duce la o nouă criză a datoriilor suverane -, iar pe altă parte cu alegători supărați și care și-au pierdut răbdarea, UE trebuie să se îndrepte către o integrare fiscală, altfel riscă o ”notă de plată catastrofală”, a explicat economistul într-un interviu pentru Politico.
El este de părere că un număr limitat de state ar putea realiza o uniune fiscală, excluzându-le pe cele care se opun.

Thomas Piketty este autorul volumului ”Capital și ideologie”, carte lansată în 2019 care detaliază impactul diferitelor politici publice, inclusiv din UE, asupra inegalității. El crede că opoziția Germaniei și a Olandei nu ar trebui să descurajeze state precum Franța, Italia și Spania să emită datorie comună, cunoscută drept ”coronabonds”, ca o modalitate de combatere a crizei generată de pandemie.


Deși ar prefera ca toate țările din zona euro să participe la integrarea fiscală, Piketty susține că este clar că acest lucru nu este posibil, deoarece țări precum Olanda și Luxemburg vor bloca mereu astfel de inițiative.

”Problema structurală a zonei euro este că regula unanimității în ceea ce privește problemele bugetare este ceva care nu funcționează și care nu va funcționa niciodată”, a comentat el. Pentru a rupe impasul, un grup de țări dispuse ar trebui ”să dezvolte un mecanism separat de luare a deciziilor, prin votul majorității și luarea unor decizii transparente”, a adăugat el.

Întrebat dacă o astfel de abordare, în care doar câteva țări s-ar pune de acord cu privire la integrarea fiscală, nu ar putea duce la destrămarea zonei euro, Piketty a argumentat că Europa ar trebui să se teamă mai mult de efectele pe care le-ar putea avea, spre exemplu, explodarea costurilor de împrumut ale Italiei.

El a dat drept exemplu tratatul franco-german de la Aachen, un model de integrare politică mai strânsă între două state care nu a compromis funcționarea blocului comunitar.

(Citiți și ”Europa de la Aachen: sau drumul de la speranță la realitate”)


”Ce am învățat este că e perfect posibil ca două, trei, patru state să creeze o entitate separată de luare a deciziilor fără a se îndepărta de UE”, a declarat el.

Piketty a avertizat că pandemia ar putea duce la o ”reîntoarcere a statelor-națiune și a granițelor”, o ideologie pe care multe partide politice din Europa de-abia așteaptă să o prezinte în viitoarele campanii electorale.

”După fiecare epidemie din istorie prima reacție a fost să spunem hai să ne protejăm de străini, de toți ceilalți”, a comentat economistul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. ”Problema structurală a zonei euro este că regula unanimității în ceea ce privește problemele bugetare este ceva care nu funcționează și care nu va funcționa niciodată” – o constatare verificata in timp.
    Fara curajul de a merge mai departe cu integrarea, UE (inclusiv zona euro) va bate pasul pe loc. Integrarea fiscala posibila: ”Ce am învățat este că e perfect posibil ca două, trei, patru state să creeze o entitate separată de luare a deciziilor fără a se îndepărta de UE”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. ”Problema structurală a zonei euro este că regula unanimității în ceea ce privește problemele bugetare este ceva care nu funcționează și care nu va funcționa niciodată” – o constatare verificata in timp.
    Fara curajul de a merge mai departe cu integrarea, UE (inclusiv zona euro) va bate pasul pe loc. Integrarea fiscala posibila: ”Ce am învățat este că e perfect posibil ca două, trei, patru state să creeze o entitate separată de luare a deciziilor fără a se îndepărta de UE”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: