vineri

26 aprilie, 2024

21 decembrie, 2022

Economistul-șef al Băncii Mondiale a cerut o revizuire urgentă a modului de tratare a datoriilor publice nesustenabile, în contextul în care instituția a lansat mai multe avertismente cu privire la numărul ridicat de state în curs de dezvoltare care riscă să intre în incapacitate de plată în viitorul apropiat, transmite Financial Times.

O creștere a costurilor de împrumut la nivel mondial, împreună cu întărirea dolarului și inflația ridicată, au îngreunat pentru unele țări în curs de dezvoltare serviciul datoriei publice, atât în ceea ce privește plata ratelor în valută cât și a celor în monedă locală.

Indermit Gill, economist-șef al Băncii Mondiale, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că actualul cadrul pentru tratarea serviciilor nesustenabile ale datoriilor publice nu mai este potrivit și „trebuie schimbat”.


„Aplicăm un model de restructurare care a fost conceput pentru o altă perioadă”, a spus Gill, adăugând că sistemul actual face „prea puțin, prea târziu” pentru țările aflate în pericol de neplată și că este „prea dezechilibrat” în favoarea creditorilor comerciali.

Norii negri se strâng la orizont

Banca Mondială a avertizat că statele au dificultăți tot mai mari din cauza costurilor în creștere a finanțării datoriei și a presiunilor asupra finanțelor publice cauzate de crizele multiple din ultimii ani, inclusiv de pandemie și războiul Rusiei din Ucraina.

Creșterea globală slabă face abordarea problemei și mai presantă, a avertizat el. „Cea mai optimistă prognoză a noastră pentru anul viitor este cu o treime mai slabă decât era acum câteva luni, iar 2024 nu arată cu mult mai bine”, a spus el, adăugând că restructurarea datoriilor s-ar putea transforma într-un „accident de tren”.

Criticii spun că eforturile de a face față datoriilor crescânde au fost insuficiente în state precum Zambia, Sri Lanka și Ghana, care săptămâna aceasta a devenit cea mai recentă economie în curs de dezvoltare care a intrat în incapacitate de plată.


„Avem nevoie de o abordare uniformă”, a spus Gill. „În caz contrar, doar faci mici ajustări și speri că creșterea se va relua și problema va dispărea.”

Punctele slabe ale abordării actuale

Abordarea actuală a soluționării datoriilor a fost concepută în timpul crizei datoriilor pe piețele emergente de la sfârșitul secolului al XX-lea, când creditorii erau în mare parte guverne occidentale și bănci comerciale.

De atunci, însă, China, India și Arabia Saudită au devenit actori din ce în ce mai importanți în finanțarea țărilor mai sărace. Băncile implicate în trecut au fost înlocuite de mii de deținători de obligațiuni.

De asemenea, guvernele au apelat din ce în ce mai mult la instituțiile interne pentru a obține finanțare. Atât în Ghana, cât și în Sri Lanka, aproximativ jumătate din datoria guvernamentală este deținută de creditori autohtoni.

În cazul altor debitori cu probleme precum Egipt și Pakistan, proporția este mult mai mare. Orice neplată riscă să provoace haos în sistemele bancare interne.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: