În trimestrul al doilea din 2020, perioadă în care în majoritatea statelor europene au existat diferite restricții și măsuri de prevenire a răspândire pandemiei Covid-19, economia zonei euro a înregistrat o contracție de 11,9% din PIB, iar economia UE o scădere de 11,9% din PIB față de trimestrul întâi, potrivit datelor semnal publicate vineri de Eurostat.
”Acestea au fost, de departe, cele mai abrupte scăderi observate de la lansarea seriei de date, în 1995. În primul trimestru al anului 2020, PIB-ul a scăzut cu 3,6% în zona euro și cu 3,2% în UE”, se arată în comunicatul transmis de biroul de statistică al UE.
Față de același trimestru al anului precedent, PIB-ul ajustat sezonier a scăzut cu 15% în zona euro și cu 14,4% în UE în al doilea trimestru al anului 2020, după -3,1% și, respectiv, -2,5% în trimestrul precedent.
Economia Spaniei a fost cea mai afectată de efectele pandemiei, PIB-ul consemnând o scădere de 18,5% în T2 2020 față de T1 2020, respectiv o scădere de 22,1% în T2 2020 față de aceeași perioadă din 2019.
Italia, pe de altă parte, a înregistrat o contracție de 12,4% din PIB în trimestrul al doilea, ușor peste media zonei euro.
”Privind în față, această recesiune nu seamănă cu nimic din trecut având în vedere că a fost generată de o blocare a economiei. Judecând după datele de acum, economia zonei euro a început să crească din nou începând cu sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Cifrele lunare sugerează o revenire considerabilă a vânzărilor cu amănuntul și a producției industriale, dar acestea reprezintă o simplă revenire mecanică datorată redeschiderii magazinelor și fabricilor”, notează analiștii ING Bank.
Ei avertizează că partea dificilă a revenirii abia începe. Principalul risc la redresarea economică îl reprezintă cel al înrăutățirii situației epidemiologice și la reintroducerea unor restricții.
În al doilea rând, economiștii băncii olandeze avertizează că în perioada următoare se vor resimți efectele valului al doilea al recesiunii, respectiv creșterea șomajului și a falimentelor, precum și scăderea investițiilor private. Acestea vor continua să frâneze creșterea economică la nivel global.
Specialiștii de la capital Economics estimează, pe baza datelor cu frecvență ridicată, că activitatea economică din zona euro este în acest moment cu 5-10% sub cea de dinaintea crizei.
”Revenirea consumului gospodăriilor dă semne de stagnare, iar investițiile vor continua să fie afectate de contextul actual. Chiar și fără o revenire în forță a pandemiei, care pare a se produce în anumite regiuni, perspectivele sunt slabe”, comentează economiștii.