2 decembrie, 2020

Profiturile multora dintre cele mai importante companii din economia României se vor transforma în pierderi în 2020, sau se vor diminua drastic față de 2019. În cazurile în care profiturile vor crește, totuși, cauzele vor fi altele decât veniturile obținute din liniile de afaceri principale, potrivit perspectivelor date de rezultatele obținute pe primele 9 luni din anul 2020.

Companiile energetice au suferit cel mai mult, din cauza scăderii dramatice a cererii, ca urmare a blocării economiei prin restricțiile impuse de pandemia coronavirus. Excepțiile, deși remarcabile, au înregistrat creșterea profitului datorită altor surse decât activitatea de bază.


Sectorul farmaceutic a înregistrat rezultate contradictorii, iar cel al telecomunicațiilor pare să nu fi profitat de consumul mai mare al serviciilor sale din perioada de carantină.

Băncile au reușit să limiteze scăderea profiturilor în trimestrul 3, în funcție și de managementul riscului specific fiecăreia.

Cel mai mult pare să fi profitat Bursa de Valori București (BVB), care a câștigat din efervescența tranzacțiilor stimulate de volatilitatea ridicată a cotațiilor.

Scăderea cererii de energie și soluțiile administrative


Prăbușirea cererii de petrol, de carburanți și de gaze naturale a dus la degringolada prețurilor și la reducerea producției. Profitul la 9 luni al OMV Petrom (SNP) a scăzut cu 70%, cel al Romgaz (SNG) cu aproape 21%.

Situații speciale înregistrează Nuclearelectrica (SNN), care deține centrala nucleară de la Cernavodă și cel mai mare distribuitor de electricitate din România, Electrica (EL).

Profitul SNN pe 9 luni a crescut cu aproape 15%, dar mai ales pe seama veniturilor financiare și nu neapărat din vânzarea de electricitate.

Profitul Electrica (EL) a fost mai mult decât dublu (+146%) pe primele 3 trimestre din 2020 față de aceeași perioadă din  2019, dar și în acest caz fără legatură cu activitatea principală a grupului, ci cu înregistrări „nerecurente”, care s-ar putea să nu se repete.

Electrica (EL) a obținut venituri din vânzarea de certificate verzi de 385 milioane de lei, de 3 ori mai mari decât cele din primele 3 luni din 2019 și 54,8 milioane de lei din majorarea tarifelor de distributie, „ce acoperă efectul negativ generat de reducerea cantității de energie electrică distribuită”, potrivit raportului companiei.

OMV Petrom la prima pierdere semestrială după 5 ani

OMV Petrom (SNP) a înregistrat o pierdere trimestrială în T3 / 2020 pentru prima dată din 2015 încoace, fapt relevant, oricât de mic ar putea părea minusul de 41 de milioane de lei pentru o companie de talia SNP.

Scăderea profitului, de 70% în primele 9 luni,  nu va putea fi mult ameliorată în ultimul trimestru, chiar dacă nu va fi extinsă carantina în majoritatea regiunilor țării.

Sectorul petrolier este relevant pentru că arată cel dintâi semnele a ceea ce urmează, iar prețul petrolului este pe tendință de creștere din 11 noiembrie încoace, trecând de 48 de dolari / baril (tipul Brent).

De altfel, toate companiile din toate domeniile își bazează planurile pe speranța că succesul vaccinurilor anti – COVID-19 va consolida relansarea economiei, ca și așteptările privind o Administrație americană a lui Joe Biden să inducă mai multă stabilitate în previziunile economice.

Romgaz își vinde greu producția profitabil

Romgaz (SNG) s-a văzut chiar în pericolul de a-și reduce producția de gaze naturale din cauza scăderii prețurilor pe piață a gazelor sub niveluri convenabile.

Producția Romgaz (SNG) a fost două trimestre consecutiv sub cea a Petrom. SNG a livrat pe piață un volum de gaz metan din productie proprie cu 13,26% mai mic în Trimestrul 3. Scăderea a fost mai mică decât cea din primul semestru, dar prețul mediu de vânzare a scăzut mai mult (- 13% T3 2020 / T3 2019) până la 0,71 lei/mc, potrivit calculelor analiștilor casei de investiții Prime Transaction.

Operatorii monopolurilor de transport pe magistralele naționale de gaze Transgaz (TGN) și de electricitate Transelectrica (TEL) au suferit, proporțional din cauza scăderii cererii, dar și influențate de tarifele reglementate.

Marii transportatori de energie

La Transgaz (TGN) se adaugă efectul scăderii veniturilor de transport internațional (de 3 ori, până la 87 mil.lei), ca urmare a încetării contractului cu Gazprom pe  conducta Isaccea – Negru Voda 2, prin care se aproviziona Bulgaria și regiunea Balcanilor, acum servite de TurkStream.

Transelectrica (TEL) poate uimi cu dublarea profitului său net pe 9 luni, dar acesta vine din așa numitele „activități cu zero profit” cum sunt serviciile de echilibrare și de sistem, care sunt tarifate de ANRE .

„Faptul ca profitul suplimentar obținut în 2020 de Transelectrica vine dintr-o activitate „zero profit” se va reflecta în rezultatele din T4 sau de anul viitor, pe măsură ce tarifele mai mici vor duce la pierderi pe acest segment. În prima jumatate a lui 2019 tariful era la 10,44 lei / MWh, dupa care a crescut până la 13,05 pentru a acoperi pierderile din S1 2019 ”, spune raportul Prime Transaction.

Băncile  – vulnerabile la risc

Banca Transilvania (TLV) a avut un Trimestru 3 mai slab decât prima jumătate a anului cu profitul net scăzând cu peste 41,4 % față de T3 / 2019 față de scăderea semestrială de aproape 27%. Politica de mangement al riscului a dus la provizioane pentru credite neperformante care au cauzat un minus în conturi de peste 258 de milioane de lei în T3 / 2020.

„Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 124%. Dacă sunt luate în considerare şi garanţiile, rata de acoperire  este de 131%”, spune raportul băncii.

Dimpotrivă, BRD și Erste Bank (EBS) au înregistrat provizioane mai mari în T2, când au fost luate și cele mai dure măsuri de restricție în lupta contra COVID-19.

Totuși, BCR a înregistrat un profit mai mult decât dublu (+146%) inclusiv prin „eliberarea” unui provizion de 122,8 milioane de lei.

Aluminiu și sănătate

Alro Slatina (ALR), cel mai mare producător de aluminiu primar din Europa Centrală și de Est a trecut de la pierdere la un profit consistent, de 273 milioane de lei din venituri „din contractele cu clienții” de 1.941 milioane de lei. Aproape o treime din acest profit a fost acoperit de subvențiile acordate de stat pentru a compensa creșterea prețului energiei electrice determinată de certificatele verzi.

Un profit mai mult decât dublu pe 9 luni față de 2019 a înregistrat și compania de servicii medicale Medlife (M), +127% până la 44 de milioane de lei din afaceri de 771 milioane de lei. T3  / 2020 a constituit un reviriment după cvasi-stagnarea din primul semestru.

Spitalele Medlife au contribuit cu aproape jumătate din creșterea cifrei de afaeri din T3 (22,8 milioane de lei din 58,5 milioane. Laboratoarele au venit cu un spor de 19 milioane, potrivit calculelor Prime.

Antibiotice Iași (ATB), probabil singura companie românească exportatoare în America de Nord, nu a reușit să profite de criza COVID-19, ci doar să limiteze la -16% reducerea profitului. Din acest motiv ATB și-ar găsi mai degrabă locul la capitolul „dezamăgiri”.

În schimb, Biofarm (BIO), care se concentrează mai ales pe vânzarea medicamentelor generice, a obținut un profit net în creștere cu peste 13% în primele 9 luni ale anului, până la 45,5 milioane de lei, din afaceri mai mari cu 12% până la 157 milioane de lei.

Nu vor trece mulți ani până când societățile de investiții financiare care  controlează Biofarm (BIO) o vor scoate la vânzare, având în vedere politica lor de dezinvestire.

SIF Muntenia (SIF4) are 51,57% iar SIF Banat Crișana (SIF1) are o 36,75% din acțiunile BIO, care valorează în total 404 milioane de lei la Bursa de Valori București.

Companiile mai mici câștigă mai mult sau suferă mai puțin

Bursa de Valori București (BVB, ale cărei acțiuni sunt listate pe piața pe care o administrează) a  înregistrat o creștere de profit cu 18%. Creșterea veniturilor este proporțională cu cea a valorii tranzacțiilor ( cu 157% T3 / T3 2019).

Speculațiile au crescut ca urmare a incertitudinilor și a creșteri volatilității cotațiilor. Creșterea de pe piața de acțiuni coincide cu includerea BVB în categoria piețelor emergente de către FTSE Russell. Acest argument poate încuraja așteptări la o evoluție bună și pe viitor.

Impact (IMP) și Bittnet (BNET) au avut rezultate bune, însă prima rămâne sub nivelul de anul trecut, iar a doua a avut un T3 departe de primul semestru.

Trimestrul al treilea a dat posibilitatea redresării parțiale a situației și pentru emitenții care începuseră anul foarte slab, printre ei Sphera Franchise Group (SFG) și Compa (CMP).

Dezamăgirile

Totusi, au existat și emitenți pentru care T3, deși nu a venit cu  restricții asociate pandemiei, a adus o înrăutățire a rezultatelor față de S1, asa cum a fost cazul la Digi Communications (DIGI) sau Conpet (COTE).

De la DIGI ar fi fost de așteptat ca restricțiile și carantina să ducă la o creștere a profitului, dar ceea ce era un câștig net de 25 de milioane de euro în 9 luni 2019, s-a transformat într-o pierdere de 23,5 milioane de euro un an mai târziu.

Pe de o parte, refinanțarea datoriilor este în continuare o povară, dar – pe de altă parte, compania continuă să investească, inclusiv prin achiziții de distribuitori mai mici care au construit rețele rurale.

La Conpet (COTE), transportatorul de țiței prin conducte care fără Petrom probabil că și-ar găsi cu greu utilitatea pe piață, cheltuielile cu personalul au avut o creștere de 1,97 milioande de lei (+4,96%), mai mare decât creșterea totală a cheltuielilor operaționale (1,48 mil. Lei, sau +1,58%).

În schimb, scăderea veniturilor din cantitățile transportate au fost compensate cu  „alte venituri din exploatare” neprecizate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: