E drept că la Educație suntem ultimii, dar la Cultură suntem și mai jos

România a mai încasat o lingură de lemn de la Eurostat, odată cu publicarea raportului referitor la situaţia Culturii în ţările membre ale UE.

Cu o pondere de numai 1,2% a angajaţilor care lucrau la finele anului 2015 în acest sector esenţial în dezvoltarea unei naţiuni, suntem cu mult în urma ţărilor care ne preced, Slovacia şi Grecia, care trec de 2%, şi aproape de două ori şi jumătate sub media europeană de 2,9% din forţa de muncă.

Recordul este deţinut de Luxemburg, cu 4,4% iar valori relativ ridicate, de peste 3,5%, se regăsesc în ţări nordice, precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda sau Marea Britanie dar, atenţie mare, şi în Estonia. Ceea ce ne spune că avem de-a face nu doar cu influenţa nivelului de trai, dar şi cu abordarea din perspectiva mentalităţilor din societate.

Culmea, ne situăm mult şi sub două ţări candidate la aderare incluse în analiza Eurostat, respectiv Macedonia (2,1%) şi Turcia (1,8%). Motiv pentru care ar trebui să ne fie ruşine şi să nu ni se mai pară că suntem atât de intelectuali pe cât ne place să credem.

Pentru moment, am putea să luăm ca model vecinii bulgari, care sunt la un procentaj cam dublu pe subiectul menţionat (2,3%).

Ponderea persoanelor ocupate în domeniul cultural în totalul angajaţilor – în graficul de mai jos :

Ce-i drept, a înregistrat un mic progres între 2011 şi 2015, numărul celor care lucrează în domeniul cultural fiind în creştere de la 92 de mii de persoane la 100 de mii de persoane ( de la 1,1% din forţa de muncă la 1,2%). Însă asta nu a făcut decât să ne menţină codaşii patentaţi ai unei Uniuni Europene în care numărul acestor persoane a crescut cu 414.000 în acelaşi interval de timp (de la 6.034 mii persoane la 6.448 mii pesoane).

De reţinut, la nivel European, media procentajului celor cu studii superioare din sectorul cultural se ridică la peste 60%, în timp ce la nivelul întregului personal lucrător din economie se situează la doar 33%. Ceea ce sugerează, în cazul nostru, o diluare a competenţelor per total şi dificultatea unor persoane cu pregătire superioară predominant umanistă de a găsi o slujbă.

Din păcate, avem în aceste raportări, imposibil de contestat şi greu de schimbat pe termen mediu, un exemplu foarte bun la nivel calitativ ( deşi exprimat cantitativ !) că suntem departe de convergenţa reală cu Occidentul civilizat, dincolo de simpla expansiune procentuală a a consumului de diverse bunuri materiale.

Singura rază de speranţă în acest peisaj dezolant o constituie poziţionarea pe locul al cincilea în UE a procentajului persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 – 29 de ani implicate în activitatea culturală, cu un procentaj de circa 22% şi situat, oarecum surprinzător, peste cel din populaţia generală de angajaţi. Adică ne situăm, la acest indicator, între performerele Olanda şi Marea Britanie, amintite mai sus.

De aceea, ar trebui să profităm de acest amănunt şi să stimulăm rapid, inclusiv prin alocări financiare ale statului sau extinderea unui regim fiscal favorabil pentru sponsorizare sau mecenat, accesul cât mai larg al tinerilor la angajarea într-un sector care se anunţă de perspectivă prin prisma nivelului relativ scăzut din prezent. Tocmai pentru a reconstrui pe termen lung un pilon de bază al identităţii naţionale şi al satisfacţiei de a trăi în această ţară.

La întinderea plapumei bugetare peste multele domenii ce trebuie acomodate cu nivelul exagerat de mic al veniturilor din taxele şi impozitele precepute, cultura a fost sistematic lăsată mai pe dinafară. Dacă nu luăm măsuri urgente, consecinţele asupra nivelului de trai realmente civilizat, deşi mai puţin sesizabile acum, nu se vor lăsa aşteptate.