miercuri

17 aprilie, 2024

1 decembrie, 2010

1.Oficiali chinezi fac o vizită în Coreea de Nord după dezvăluirile WikiLeaks. Înalţi reprezentanţi ai Ministerului chinez de externe vor merge la Phenian, miercuri, pentru a încerca să reducă tensiunile apărute după ce siteul WikiLeaks a publicat informaţiile legate de susţinerea de către Beijing a reunificării celor două Corei. Consilierul de stat pentru probleme internaţionale Dai Binggui, a fost trimis în Coreea de Nord pentru a-i determina pe lideri de acolo să accepte negocieri regionale. Dai va încerca să facă pace cu nord-coreenii, după ce s-a spus că oficiali chinezi de rang mic au declarat că Beijingul nu va sta în calea reunificării coreene. (Telegraph)

2.Interpolul l-a pus pe lista celor mai căutaţi infractori pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. Interpolul a răspuns astfel cererii unui tribunal suedez, pe baza unor acuzaţii de la începutul acestui an, privind infracţiuni cu caracter sexual. Curtea Penală din Stockholm a emis acum două săptămâni un mandat de arestare internaţional pe numele lui Assange (39 de ani), arătând că este supect de viol, molestare sexuală şi folosirea ilegală a forţei într-un incident din luna august. Suedia a rugat Interpolul să folosească mandatul internaţional după ce judecătorii au decis să fie adus în custodie. (CNN)

3. Băncile din Portugalia riscă să intre în colaps, în lipsa unor măsuri de austeritate. Banca Centrală portugheză a avertizat că sectorul bancar se află în faţa unui mare pericol, în cazul în care guvernul de la Lisabona nu va hotărî să implementeze un plan urgent de austeritate. Există numeroase temeri privind fiabilitatea zonei euro, după a 10-a săptămînă de scădere în faţa dolarului. Eşecul de a consolida finaţele publice va pune băncile locale în pericol, aratăBanca Centrală într-un raport, după ce săptămâna trecută premierul Jose Socrates a susţinut necesitatea adoptării unui buget de austeritate. Executivul susţine că nu e nevoie de un împrumut extern, dar pieţele arată deja că această ţară o va lua pe urmele Greciei şi Irlandei, având mare nevoie de un pachet de “salvare”. (Telegraph)


4. Iranul a executat-o prin spânzurare pe femeia acuzată că a omorât-o pe soţia amntului său. Shahla Jahed, condamnată pentru uciderea soţiei iubitului său, jucătorul legendar de fotbal Naser Mohammadkhani, a fost spânzurată la primele ore ale dimineţii, în curtea închisorii din Teheran unde a fost închisă timp de 3063 de zile. Agenţia iraniană de presă a studenţilor islamişti ISNA a anunţat că femeia a fost executată la ora 5 dimineaţa, iar familia victimei a fost prezentă la faţa locului. Potrivit legii iraniene, viaţa lui Shahla Jahed ar fi putu fi salvată dacă familia femeii omorâte ar fi iertat-o. Iranul execută condamnaţii la moarte dimineaţa, înainte de chemarea la rugăciunea islamică. (Guardian) 

5. Proteste studenţeşti în Italia şi Marea Britanie, din cauza reducerii bugetelor Educaţiei.  Manifestaţii ale studenţilor în Italia. Studenţii italieni au protestat pe străzi faţă de reducerea bugetului pentru educaţie. Manifestaţiile au afectat desfăşurarea traficului în Roma, dar şi în alte oraşe mari din Italia. Parlamentarii italieni dezbat un proiect de lege privind reforma educaţiei, iar Roma a fost practic paralizată în aşa-numita zi „Blocaţi Totul”, înainte de votul final asupra proiectului. Lega ar urma să reducă drastic cheltuielile în domeniu şi să impună limite în timpul acordat cercetării. Studenţii suţin că tăierea fondurilor le va afecta dreptul la educaţie. Guvernul condus de premierul Silvio Berlusconi va trebui să facă faţă la două voturi de încredere luna viitoare. Ministrul educaţiei Mariastella Gelmini a apărat reforma, susţinând că aceasta va duce la economisirea a miliarde de euro în următorii 2 ani şi va crea un sistem bazat mai mult pe merite decât în prezent. Studenţii au blocat străzile şi pieţele centrale din Roma şi câteva sute dintre ei au înconjurat Camera Deputaţilor, în timp ce poliţiştii au menţinut un cordon strâns în jurul obiectivului. Povestea s-a repetat în mai multe părţi ale ţării, de la Torino la Palermo, studenţii blocând şi căile ferate în gările din Milano Pisa şi Veneţia. (BBC News). Proteste studenţeşti şi în Marea Britanie. Majoritatea marşurilor organizate de studenţii din Marea Britanie s-au desfăşurat paşnic, dar au existat şi bătăi cu poliţia la Londra şi Bristol, sute de oameni fiind arestaţi. A fost cea de-a treia zi a manifestaţiilor împotriva reducerii bugetului pentru educaţie şi creşterea taxelor pentru învăţământul universitar. Mii de studenţi au ieşit în stradă în ciuda vremii extrem de reci. Demonstraţii de amploare au avut loc în Brighton, Birmingham, Bristol, Manchester, Newscastle, Oxford şi Londra. Poliţia metropolitană a anunţat că a făcut 153 de arestări în capitală, 146 după ce un grup a refuzat să părăsească Piaţa Trafalgar la sfîrşitul mitingului din Londra. Geamurile au fost sparte, studenţii au aruncat cu rachete spre poliţişti, care au răspuns în forţă cu bastoanele de cauciuc. (Guardian)

6. Uniunea Europeană anchetează dominanţa motorului de căutare Google pe internet. Comisia Europeană a lansat o investigaţie oficială priivnd competiţia pe internet, după ce au existat acuzaţii că Google a abuzat de dominaţia sa pe piaţa căutărilor virutale, încercând să-şi elimine competitorii. CE a decis să înceapă o investigaţia antitrust în privinţa acuzaţiilor că Google ar fi încercat să abuzeze de poziţia sa de lider al căutărilor on-line, anunţă instituşia europeană. Anchetatorii vor stabili dacă Google a scăzut intenţionat poziţiile ocupate de rivalii săi în ce priveşte motoarele de căutare. Dacă va fi găsit vinovat, administratorul Google poate fi amendat cu până la 10% din veniturile anuale realizate de celebrul site, care ajung la 23,6 miliarde de lire sterline. (Telegraph)

7. Medvedev le cere ruşilor să crească numărul membrilor familiilor, promiţându-le premii celor cu mai mult de 3 copii. În timpul unui discurs în faţa elitei politice ruseşti, Medvedev s-a plâns de criza demeografică şi a cerut liderilor regionali să urmeze exemplul regiunii Ivanov, unde familiile cu trei sau mai mulţi copii primesc loturi de pământ sau o casă gratuită la ţară. (Independent)


8. Economia germană îşi turează motoarele, în ciuda crizei zonei euro. Diferenţa foarte mare dintre economia germnaă şi cea a ţărilor din zona de „periferie” a Europei este din ce în ce mai mare. Şomajul în Germania a scăzut, din nou, luna trecută, la 7,5%,comparativ cu 7,7% în Marea Britanie, de exemplu. Numărul noilor locuri de muncă create a crescut până la 34.000 în octombrie. O treime din succesul economiei germane se bazează pe exporturile către China, două treimi se datorează creşterii consumului domestic, deoarece cumpărătorii nemţi se întorc în marile magazine de pe bulevarde. O recuperare rapidă, cuplată cu un sistem financiar public sănătoseste unic între ţările mari ale UE. Acest lucru reflectă îmbunătăţirea economiei germane, după colapsul comerţului în 2009, prin creşterea productivităţii. Exporturile nemţeşti au beneficiat de combinaţia dintre costurile eficiente de bază şi deprecierea rapidă a monedei euro. (Independent)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: