28 aprilie, 2023

Draftul informal pentru renegocierea unor investiții și jaloane din PNRR va fi trimis până pe data de 30 aprilie Comisiei Europene, a declarat vineri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, la Digi24. Printre cele mai importante jaloane pe care se dorește renegocierea figurează cele care vizează pensiile speciale și sporurile bugetarilor, două mecanisme ce au produs inechități semnifivative în societate, dar pe care guvernanții vor să le păstreze.

Ministrul a primit mandat din partea Guvernului să trimită la Bruxelles documentul pentru renegocierea unor investiții și jaloane din PNRR pe care coaliția își dorește să le modifice sau elimine. Unul dintre obiectivele principale ale acestor renegocieri este creșterea ponderii maxime pe care o pot avea în PIB pensiile – în PNRR, plafonul este de 9,4% PIB, până în 2070.

(Citește și: „Document oficial: Coaliția știe că nu va face reformele din PNRR și că vom primi doar 1,9 mld. euro în acest an„)

„Draftul informal pentru modificarea PNRR va fi trimis până pe data de 30 aprilie Comisiei Europene. Este mandatul pe care l-am primit din partea guvernului României. Avem această scădere a grantului cu 2,1 miliarde de euro, dar aceasta este ca urmare a creșterii economice pe care am avut-o în 2021 față de 2020. Obligația noastră ca stat membru este ca să operăm această scădere de grant și mai avem apoi lista de proiecte de investiții din capitolul Repower EU, precum și lista jaloanelor și țintelor care se încadrează în circumstanțe obiective și unul dintre aceste jaloane este și plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii”, a explicat Marcel Boloș.

(Citește și: „Două țări, două reforme ale pensiilor: Ce a vrut să evite Franța și ce nu vrea să evite România„)

Investițiile și jaloanele ce vor intra în negocierea cu executivul european:

  • Plafonul pensiilor în PIB. „Este indicatorul care, valabil fiind pe 50 de ani, va crea dificultăți pentru guvern atunci când se va pune problema unor măsuri de majorare a pensiilor pentru că e foarte greu să menți pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condițiile în care numai rata inflației în 2022 a fost de 15%. Ce se întâmplă dacă 50 de ani avem acest plafon și avem aceste rate ale inflației, e greu de spus”, a declarat ministrul.
  • În legătură cu pensiile speciale va exista o nouă discuție cu Comisia Europeană luna viitoare. „Legea pensiilor speciale este în momentul de față parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie și avem în perioada 15-19 mai delegație la Bruxelles pentru a relua discuțiile cu Comisia Europeană și a vedea care sunt cerințele pe care le are Comisia în privința legii pensiilor speciale”.
  • Pe lista de renegocieri figurează și legea salarizării bugetarilor, care ar trebui să elimine sistemul generos actual. Guvernul și-a asumat în PNRR că sporurile nu vor mai depăși 20% din salariul fiecărui angajat, dar coaliția dorește ca procentul să fie aplicat anvelopei salariale a unei instituții, nu raportat la salariul fiecărui angajat. Aceasta ar însemna menținerea sistemului discreționar ce permite șefului unei instituții să-și favorizeze subordonații loiali.
  • În cerere de renegociere se mai află înlocuirea Magistralei 6 de metrou cu Magistrala 4 și ajustarea prețurilor la proiectele de infrastructură.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Pas cu pas băieți!
    Nu mai anulati pensiile speciale!
    Le mentineti!
    Salarizarea bugetara are la baza principiul clientelei de partid.
    Iar Metroul e alba neagra!
    E clar ca A 8, sau A 7 nu se mai termina din cauza de Boloș.
    Adica n-avem om de negociere!
    Are mandat dar nu știe!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Pas cu pas băieți!
    Nu mai anulati pensiile speciale!
    Le mentineti!
    Salarizarea bugetara are la baza principiul clientelei de partid.
    Iar Metroul e alba neagra!
    E clar ca A 8, sau A 7 nu se mai termina din cauza de Boloș.
    Adica n-avem om de negociere!
    Are mandat dar nu știe!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: