vineri

19 aprilie, 2024

24 mai, 2011

Procurorii DNA: Fostul secretar general al MAI ar fi iniţiat un grup infracţional, iar senatorul Banias ar fi aderat la acesta

Laurenţiu Mironescu, în fosta sa calitate de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, este învinuit de procurori că ar fi iniţiat sau constituit un grup infracţional organizat ori a aderat sau spijinit un astfel de grup, a anunţat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie.

De asemenea, senatorul PDL Mircea Banias este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi de instigare la delapidare, în acelaşi dosar, privind posibile fapte de corupţie şi contrabandă în Vama Constanţa Sud – Agigea.


Mironescu şi Banias mai sunt acuzaţi şi de trafic de influenţă. Senatorul a respins acuzaţiile, în cursul zilei de luni, când a fost audiat la DNA Bucureşti.

 

Ce spun procurorii că ar fi făcut Mironescu:

– Procurorii susţin că pe 3 iunie 2010, inculpatul Mironescu Laurenţiu, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, i-a cerut inculpatului Pilcă Aurelian Cătălin, comisionar vamal, suma de 8.000 RON pentru ca Mironescu să câştige o funcţie de conducere la nivelul respectivei organizaţii politice.


– După ce Pilcă Aurelian-Cătălin a promis că îi va da suma de bani cerută, la data de 5 iunie 2010, cu ocazia alegerilor interne desfăşurate la Organizaţia Municipală Constanţa a PDL, Mironescu Laurenţiu a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei.

– În schimbul sumei de bani plătite de Pilcă Aurelian-Cătălin, Mironescu Laurenţiu a promis să îşi folosească influenţa politică pe lângă factorii decizionali din cadrul Ministerului Transporturilor pentru ca Pilcă Aurelian-Cătălin să fie numit director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa S.A., urmând ca acesta să lase locul unei persoane alese de Pilcă Aurelian-Cătălin şi de către ceilalţi membri ai grupului infracţional, susţine DNA.

Ce spus procurorii că ar fi făcut Banias

– Despre senatorul democrat-liberal Mircea Banias, procurorii susţin că, pe 22 octombrie 2010, acesta i-a pretins inculpatului Bogatu Eugen – la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa S.A. – să îi remită cu titlu gratuit mai multe produse provenite din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

– În schimbul acestor foloase materiale, în cursul anului 2010, Banias Mircea Marius i-a promis inculpatului Bogatu Eugen că îşi va folosi influenţa deţinută în virtutea funcţiei sale pentru a direcţiona mai multe proiecte economico – administrative în sensul impus de interesele inculpatului Bogatu Eugen şi ale întregului grup infracţional, mai afirmă DNA.

– Potrivit rechizitoriului, Banias i-a promis lui Bogatu Eugen că se va implica personal în blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa şi a unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea, că va interveni pentru ca o persoană, ce nu era agreată de grupul infracţional, să nu fie numită într-o funcţie de conducere în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa şi că îşi va folosi influenţa pentru menţinerea în funcţie a unui fost director al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.

– De asemenea, acesta a promis că va interveni pentru protejarea inculpatului Durbac Liviu, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Bunurile menţionate mai sus au fost puse la dispoziţia lui Banias Mircea, prin intermediul inculpaţilor Tudoran Dragoş-Iulian (comisionar vamal) şi Tudoran Horia-Dan, fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale, menţionează procurorii.

În total, 28 de persoane au fost reţinute de procurori, pentru 24 de ore, în acest dosar, privind activităţ de export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene desfăşurate prin birourile vamale de pe raza Direcţie Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanţa.

Printre cei reţinuţi se află fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Adrian Durbac, fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent Şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Costel Bratu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Alte trei persoane umrărite penal nu au fost reţinute de procurori, printre acestea numărându-se şi senatorul Mircea Banias, pentru reţinerea căruia ar fi fost necesară încuviinţarea plenului Senatului sau prinderea parlamentarului în flagrant delict.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: