joi

18 aprilie, 2024

6 februarie, 2013

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus miercuri retrimiterea dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucureşti, după ce a constatat că Voiculescu nu mai este senator – anunță MEDIAFAX.

Astfel, dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare va fi din nou judecat de Tribunalul Bucureşti, instanţa supremă admiţând excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei şi dispunând declinarea cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din funcţia de senator.

Procurorul DNA a reiterat, marţi, în faţa judecătorilor instanţei supreme, traseul dosarului privatizării ICA, arătând că modul în care a înţeles Dan Voiculescu să procedeze privind demisiile sale din Parlament reprezintă „un abuz de drept”.


Procesul privind privatizarea ICA, în care este inculpat Dan Voiculescu, a fost reluat în 31 ianuarie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 16 ianuarie, cererea procurorilor anticorupţie de urgentare a judecării cazului şi a schimbat termenul stabilit iniţial în 25 aprilie.

La termenul din 31 ianuarie, judecătorii Ionuţ Matei, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru au arătat că trebuie asigurată, potrivit legii, continuitatea completului de judecată. Astfel, instanţa a arătat că dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA trebuie să fie judecat de primul complet ce a fost stabilit în acest dosar, înainte de declinarea la Tribunalul Bucureşti, şi a anunţat că dezbaterile vor continua în 5 februarie, la completul format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Mariana Ghena.

Dosarul privind privatizarea ICA s-a întors la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea ICCJ, ca urmare a faptului că Dan Voiculescu a câştigat un mandat de senator.

În 28 ianuarie, Dan Voiculescu a demisionat din funcţia de senator, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat „speculaţii” cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie” în cazul dosarului său.


Demisia sa a determinat din nou mutarea procesului său de la instanţa supremă, competentă să judece parlamentari, la Tribunalul Bucureşti. Voiculescu a recurs la un gest similar la finalul legislaturii trecute.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, instanţa competentă a judeca fiind atunci Tribunalul Bucureşti.

În 3 martie 2009, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de a judeca acest caz, întrucât Voiculescu obţinuse un mandat de senator în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008.

În 29 iunie 2012, după aproape trei ani de dezbateri în acest caz, instanţa supremă a trimis dosarul lui Dan Voiculescu la Tribunalul Bucureşti, întrucât acesta demisionase din funcţia de senator, calitate pe care a recâştigat-o în urma alegerilor Legislative din decembrie 2012.

În 20 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a luat în discuţie dosarul lui Dan Voiculescu, constatând că în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea privind validarea mandatelor senatorilor aleşi în 9 decembrie. Astfel, instanţa a luat act de faptul că Dan Voiculescu a fost ales senator, iar în acest context şi-a declinat competenţa de judecare a dosarului privind privatizarea ICA în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: