24 mai, 2016

hexi pharmaAnchetatorii din dosarul Hexi Pharma au calculat, deocamdată, un prejudiciu de 51 de milioane de lei în acest caz. Suma reprezintă valoarea contractelor pe baza cărora firma a livrat dezinfectanți diluați, între 2014 și 2016, pentru 152 de spitale de stat.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 – 2016, HEXI PHARMA a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unităţi medicale din România.

Valoarea contractelor încheiate de HEXI PHARMA cu aceste unităţi medicale – având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active – este de circa 51 milioane lei”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.


În ceea ce privește moartea lui Dan Condrea, patronul firmei Hexi Pharma, acesta a decedat din cauza impactului puternic suferit atunci când autoturismul pe care-l conducea a intrat în copac, nu din cauza vreunui infract sau a unui accident vascular cerebral, este concluzia autopsiei efectuate luni la IML.

„Cauza decesului sunt leziunile traumatice grave. Cordul nu are nimic, este unul normal. Nu se pune problema că ar fi făcut infarct sau accident vascular”, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

A fost eliminată așadar una dintre posibilelele cauze ale morții lui Dan Condrea, acționarul majoritar al Hexi Pharma, firma aflată în centrul scandalului privind dezinfectanții diluați folosiți în spitale.

De asemenea, Realitatea Tv a descoperit că Dan Condrea și-a modificat testamentul pe 6 iunie, ceea ce întărește varianta unui posibil suicid. Moștenitori sunt cei doi copii și partenera sa, Uliana Ochinciuc.


Nu au fost însă eliminate nici celelalte două variante care au rămas în discuție: un accident provocat de neglihjență sau d eo defecțiune (urmează ca expertiza tehnică să lămurească acest aspect) și nici posibilitatea unei crime.

Experții Institutului de Medicină Legală mai așteaptă rezultatele testelor ADN, pentru confirmarea 100% a faptului că persoana decedată duminică, pe drumul dintre Corbeanca și Ilfov, este Dan Condrea.

Cauza morții – leziuni provocate în urma accidentului

Opelul Astra înregistrat pe firmă (care îi aparținuse tatălui lui Dan Condrea), s-a izbit de un copat aflat la marginea șoselei la ora 18.58, duminică.

Medicii au sosit la puțin timp, dar nu au mai putut decât să constate decesul.

Corpul patronului Hexi Pharma a fost propulsat în afara autovehicului (cel mai probabil nu purta centura de siguranță, cred anchetatorii) și prezenta mai multe leziuni extrem de grave, care nu i-au dat nicio șansă la supraviețuire, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Ilfov, Alis Grasu.

Conform celor doi martori din dosar, autoturismul circula cu o viteză de aproximativ 120 – 160 de kilometri pe oră.

Scandalul dezinfectanților

Dan Condrea a devenit cunoscut după izbucnirea scandalului dezinfectanţilor diluaţi pe care compania sa, Hexi Pharm, i-a livrat spitalelor din România.

Parchetul General a început luna aceasta urmărirea penală împotriva producătorului Hexi Pharma, acuzațiile fiind de “zădărnicire a combaterii bolilor”.

Scandalul a condus, pe 9 mai, la demisia ministrului Sănătăţii Achimaş Cadariu, care nu a dat evidente semne că ar dori lămurirea tuturor aspectelor acestui caz, în care au apărut public inclusiv suspiciuni că afacerea dezinfectanţilor ar fi fost protejată din zona serviciilor secrete.

Guvernul a anunțat că a decis să lămurească problema infecțiilor spitalicești, a dezinfectanților diluați și a raportărilor false din spitale. Pe 5 mai, Corpul de control a demarat verificări legate de rigurozitatea și corectitudinea testelor de sanitație privind eficiența biocidelor de la compania Hexi Pharma- aflată în centrul unui scandal după dezvăluirile Gazetei Sporturilor. Rezultatul controalelor a confirmat suspiciunile iniţiale: compania livra în sistemul sanitar dezinfectaţi diluaţi.

Pe data de 12 mai, Corpul de control al Guvernului a declanșat şi acțiunea de verificare a modului în care spitalele au achiziționat dezinfectanți Hexi Pharma, pentru a vedea cum s-a ajuns ca firma să dețină o cotă de 40% din piața de profil și dacă au existat licitații trucate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: