joi

30 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

17 noiembrie, 2016

adrian-sandaAdrian Sanda a fost reţinut, miercuri seară, alături de alte şase persoane implicate îndosarul privind acordarea ilegală de certificate de revoluţionar. Sanda a fost demis miercuri din funcția de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce procurorii l-au ridicat și l-au dus la audieri, 

Anchetatorii susţin că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi a fost introdusă o nouă categorie de revoluţionari, respectiv cea de «Luptător cu Rol Determinant» – atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

„Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 – SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de «Luptător cu rol determinant» în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


O mare parte din cele 3.505 de titluri de “Luptător cu rol determinant în Revoluție” au fost obținute ilegal, în schimbul unor sume de bani, a anunțat miercuri un comunicat al Parchetului General.

Potrivit legii, persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluție” beneficiază de drepturi bănești majorate față de ceilalți revoluționari – de la 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluționari, ei primesc o indemnizație de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.

 

În cazul titlurilor de “Luptător cu rol determinant în Revoluție” obținute fraudulos, procurorii suspectează că ele au fost eliberate în urma “oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului” – Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSPR) și Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPRD).

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Miercuri dimineața se desfășurau 21 percheziții (la domicilii și sedii de instituții) în București și cinci județe –  Ilfov, Braşov, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin şi Vrancea efectuează un număr de 21 de percheziţii domiciliare, atât la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus cât şi la sediile unor instituţii publice.

Dosarul instrumentat de Secția de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: