vineri

19 aprilie, 2024

29 ianuarie, 2014

Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul de conducere al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ar fi declanșat ”un război făţiş” împotriva vicepreşedintelui ASF, Daniel Tudor, acesta din urmă demisionând din funcție în anul 2013, ca urmare a adoptării ”cu influență politică” a unei ordonanţe de urgenţă. Această concluzie reiese din referatul prin care procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Marian Mîrzac și Ilie Carabulea, conform AGERPRES.

În referat se arată că Mîrzac avea ca obiectiv crearea unui pol de influenţă şi chiar ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, situaţie în care el ar fi protejat mai bine interesele companiei de asigurări Carpatica Asig SA, controlată de Ilie Carabulea.

Procurori: Legea ASF a fost retrasă din Senat şi introdusă a doua zi în Guvern

“Marian Mîrzac şi-a canalizat eforturile, în principal, în sfera factorului politic. Astfel, inculpatul, care declarase un război făţiş învinuitului Tudor Daniel George, a intervenit şi a susţinut prin prisma relațiilor de partid şi personale pe care le avea iniţierea şi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern, care, sub pretinsa îndeplinire a exigențelor Comisiei Europene, a avut drept obiectiv introducerea unor incompatibilități ce l-au obligat pe numitul Tudor Daniel George să îşi prezinte demisia”, susţin în referatul lor  procurorii DNA.


“Deşi modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară ar fi trebuit să se realizeze prin adoptarea unui act normativ de către Senatul României (for decizional), proiectul de lege a fost retras de la dezbaterea comisiilor şi introdus pe lista suplimentară în dimineaţa zilei următoare a ordinii de zi a şedinței de guvern, în vederea adoptării acestuia ca ordonanță de urgenţă”, mai susțin procurorii.

Laura Chiţoiu l-ar fi sprijinit pe Marian Mărzac

Anchetatorii susțin că Laura Chiţoiu ştia de demersurile lui Marian Mîrzac, dovadă fiind o convorbire telefonică purtată de cei doi în data de 15 octombrie 2013.

Marian Mîrzac: Alo!

Laura Chiţoiu: Ce faci? Poţi să vorbeşti?


Marian Mîrzac: Uite… Da. Sunt acasă.

Laura Chiţoiu: A, eşti acasă?

Marian Mîrzac: Îhî.

Laura Chiţoiu: Auzi, ai mai aflat ceva? Ai mai vorbit cu domnu preşedinte când s-a întors?

Marian Mîrzac: Mă, da. Am vrut să te sun, dar nu ştiam dacă e bine să te sun. Da, am vorbit cu el. A fost acolo, a semnat ş-am plecat mai departe, la Justiţie, să ia avizu şi să… mă rog, totu-i în regulă până acuma şi mi-a mai zis o chestie care mi s-a părut destul de interesată şi bine făcută: faptul că au trimis deja, în același timp, şi adresă către Comisia Europeană în care au scris ce măsuri au întreprins…

Laura Chiţoiu: Îhî-îhî! Ca să-i liniştească şi pe aia.

Marian Mîrzac: Evident. Una, ca să-i liniştească şi pe-aia şi 2: ca să creeze deja o stare că “Trebuie făcută că uite le-am scris la ăia că am făcut-o. Nu mai ne jucăm de-a alba-neagra, că dacă le-am spus la ăia c-am făcut-o şi iară o frecaţi pe-aicea şi o ameţiţi, iese mult mai urât decât a ieșit până acuma!”, ştii…

Laura Chiţoiu: Îhî. A, o idee bună, cine-o fi avut ideea.

Marian Mîrzac: Da. Uite… de la cine, dar s-ar putea să fi plecat chiar de la Dan, ca probabil el e inițiatoru. El mi-a zis, că l-am întrebat “Ai fost la el?” şi a zis “Nu, nu, nu, că era la guvern”. Nu ştiu unde naiba a fost…mi-a zis că …era la guvern.

Laura Chiţoiu: …cine…Şi deci aia-şi urmează cursul, nu?

Marian Mîrzac: Da, a zis că mâine, să vadă cum iese mâine din şedinţa şi dup-aia, după masă, se duce el la Senat şi anulează partea a doua.

Laura Chiţoiu: A, mi-a zis şi mie toate… Da, dar mâine are şi şedinţa aia la noi, că io l-am întrebat dac-o mai ţine pe asta a noastră, știi? Și a zis c-o mai ține, că el ar fi trebuit să se ducă acolo, la Senat, mai devreme, nu?

Marian Mîrzac: Păi nu ştiu când e şedinţa. Uite că am zis că mă uit pe internet dar…. Cred că-i undeva după masă, pe la 3, aia.

Laura Chiţoiu: Deci e bine în… aşa. Tu zici că-i bine, nu?

Marian Mîrzac: Da, da, da.

Laura Chiţoiu: Ca aia intră mâine. Îhî.

Marian Mîrzac: Da, da, da. Păi dacă a trimis-o şi aia toate avizele…

Laura Chiţoiu: Înseamnă c-or fi aflat şi ăștia, nu?

Marian Mîrzac: Gaşca?

Laura Chiţoiu: Îhî.

Marian Mîrzac: Păi cred că da. Din moment ce..

Laura Chiţoiu:…nu, dar or fi aflat mai de mult sau astăzi?

Marian Mîrzac: Păi…

Laura Chiţoiu:…adică e posibil să fi aflat mai demult?

Marian Mîrzac:…păi nu ţi-am povestit că a aflat mai demult? Adică din moment ce-a aflat ălălaltu… Ţi-am povestit, nu, cu vechimea, cu alea?

Laura Chiţoiu: Păi da, da, știu, ştiu, dar ei poate sperau că n-o dă!

Marian Mîrzac: Nu, din moment ce ăla…

Laura Chiţoiu:…ştiau c-o dă?

Marian Mîrzac:…era disperat și spunea “Domne, fă vechimea mai puţină şi nu aşa în sus” ştia clar că se face.

Laura Chiţoiu: A, ştia, ştia clar. Io am crezut că astăzi au aflat!

Marian Mîrzac: Nu. Se ştia… Păi dar se ştia de la şedinţa trecută, ştiau ăia, că e varianta să se dea asta şi tot îi spunea “Dar de ce vrei să dai asta domne? Las-o să meargă aşa!”. Deci ştiau de atuncea că urmează să… Na, monitorizează şi ei îndeaproape situaţia, ca…

Laura Chiţoiu: ...e! Normal.

Marian Mîrzac: …mi-a zis că a ţipat ăla că de ce atâta vechime şi nu mai puţină, nu ştiu ce şi nu ştiu cum… Era clar că…

Laura Chiţoiu: ..auzi, dar tu n-ai văzut modelu, nu? N-ai vazut cum a ieșit.

Marian Mîrzac: Cum arăta? Nu, dar io l-am.

Laura Chiţoiu: Îhî. Adică a rămas cu 10 ani, cu astea sau a mai lucrat pe el?

Marian Mîrzac: Păi nu .. şi-a zis “Domne, este fix toate cerinţele pe care mi le-au cerut ei”. Deci e clar.

Laura Chiţoiu: Îhî. Bine. Hai că vorbim mâine atunci.

Marian Mîrzac: Bine. Hai!

Marian Mîrzac: „De fapt, eu cu unchiu conducem acolo…”

În urma demisiei lui Daniel Tudor, după adoptarea respectivei ordonanţe de urgenţă, a fost numit alt vicepreşedinte, dar nu Marian Mîrzac. Procurorii afirmă că Marian Mîrzac a trimis SMS-uri în care “îşi liniştea susţinătorii”.

Astfel, în data de 8 noiembrie 2013, Marian Mîrzac îi transmite lui Radu Mustăţea, preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, un mesaj cu următorul conţinut:

“Mi-am pus oameni în posturi cheie şi a aflat că eu n-am mai vrut…că e mai bine din spate…:D”.

Al mesaj: “Prima dată i-a zis că ştia că nu o să ies eu pentru am făcut echipa cu nişte looseri..=)). După aia s-a răzgândit…că de fapt eu cu unchiu conducem acolo…”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: