22 septembrie, 2021

florin cituDNA a început urmărirea penală in rem în cazul documentului de partid trimis de la Palatul Victoria, cu antetul Guvernului, către lideri ai PNL, anunță Comunitatea Declic. La cinci zile de la izbucnirea scandalului, Mioara Costin, consilier de stat al prim-ministrului, fostă jurnalistă la Realitatea TV, cea care a trimis documentul cu strategia de campanie pentru șefia PNL, a demisionat din cabinetul lui Florin Cîțu.

Urmărirea penală a fost declanșată după sesizarea comunității Declic care îi acuza pe Mioara Costin și premier de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu.

Dosar in rem înseamnă cercetarea existenței faptelor, fără nominalizarea unui suspect, și se poate finaliza cu decizia de a clasare a dosarului sau de declanșare a urmăririi penale împotriva uneia sau mai multor persoane.


“Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Declic.

În 30 iulie, comunitatea Declic a depus la DNA o plângere împotriva lui Florin Cîţu şi a fostei consiliere de stat Mioara Costin, după apariția în presă a documentului cu antetul Guvernului în care se stabilea strategia campaniei lui Florin Cîțu pentru alegerea președintelui liberalilor.

Ce cuprindea documentul referitor la campania internă a PNL trimis celor din echipa premierului:

  • direcțiile de comunicare, cu punctajele obligatorii pentru promovarea lui Florin Cîțu
  • lista comunicatorilor care trebuie să arate ”diferența de clasă” între cele două echipe aflate în competiție
  • recomandarea folosirii numelui președintele Klaus Iohannis în contexte privind sprijinul de care se bucură premierul Florin Cîțu
  • adresanților adresei li se cerea să transmită către Mioara Costin și colega sa Dana Păcurar (tot fostă jurnalistă la Realitatea Tv, secția Politic) informații defavorabile lui Ludovic Orban și taberei acestuia, informații ce urmau să fie distribuite presei pentru a afecta imaginea contracandidatului premierului

Florin Cîțu a refuzat atunci să dispună un control pentru a se stabili responsabilitatea folosirii logisticii statului în scopuri propagandistice și a refuzat să le explice jurnaliștilor dacă cele două foste jurnaliste angajate la guvern lucrau pentru politicianul Florin Cîțu:


De asemenea, premierul a refuzat în permanență să spună dacă documentul este real sau nu: „Eu nu tolerez așa ceva, dacă se dovedește veridic. (…) V-am spus că nu tolerez un asemenea comportament, dar cine spune că e un document real trebuie să demonstreze”, afirma premierul la insistențele jurnaliștilor.

Ulterior, Florin Cîțu a refuzat să explice motivele demisiei Mioarei Costin.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: