30 ianuarie, 2023

YouTube video

Mii de magazine și-au amenajat deja punctele de returnare pentru ambalajele de băuturi, în condițiile în care sistemul de garanție-returnare (SGR) ar trebui să fie operațional în noiembrie, a precizat Doinița Mihai, Vice President Public Affairs Eastern Europe South Tomra.

”Progresul este extraordinar. Astăzi ordinul punctelor de returnare amenajate în România a trecut de la sute la mii. La finalul anului 2022, soluțiile instalate doar de Tomra în magazinele partenerilor noștri acoperea o capacitate de preluare de peste 30% din obiectivele de colectare ale primului an de funcționare al SGR. Adică exista o infrastructură care putea să capteze până la 1,4 miliarde de unități de ambalaj. Ianuarie a pornit și el în forță și estimăm că în lunile următoare vom dubla această capacitate”, a declarat Doinița Mihai în cadrul Conferinței CDGEconomia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reciclarea materialelor din industrie”, de pe data de 26.01.2023.

Ea a precizat că progresul României este îmbucurător, în contextul în care multe state din Europa se pregătesc pentru implementarea sau extinderea propriilor sisteme până în 2025, ceea ce ar putea ridica probleme de logistică.


”Au fost foarte multe anunțuri de state mari din Europa care se pregătesc de implementarea sistemului până în 2025. Sunt 11 state care până în 2025 au decis fie să implementeze fie să-și extindă programul. Asta înseamnă alte câteva sute de milioane de cetățeni europeni care trebuie să aibă soluții de colectare și de reciclare, ceea ce s-ar putea să ridice provocări statelor care vor urma. România are avantajul să fi parcurs câțiva pași în fața altor țări și eu sper că va și păstra acest avantaj pentru că există același bazin de soluții și resurse”, a precizat Doinița Mihai.

Tomra este implicată direct în câteva din acțiunile legate de implementarea SGR, în principal în organizarea și amenajarea punctelor de returnare de la comerciant, de altfel una dintre cele mai de amploare acțiuni din cadrul implementării SGR ”pentru că implică un nivel mare de investiții, participarea unui număr foarte mare de comercianți care vor avea obligații în implementarea sistemului, contractarea de lucrări de amenajare și autorizarea, dotarea cu echipamente și sisteme”.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: