11 ianuarie, 2023

Guvernul a modificat miercuri Hotărârea 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, stabilind un termen-limită pentru înregistrarea comercianților și a producătorilor în acest sistem.

La solicitarea Administratorului SGR acest termen a fost fixat pentru data de 28 februarie 2023.

SGR devine obligatoriu, începând cu data de 30 noiembrie 2023, tuturor producătorilor şi comercianţilor, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul naţional, cât şi produselor importate sau achiziţionate intracomunitar.

(Citește și: ”Sistemul garanție-returnare, primii pași la implementare. Reciclarea – o industrie care-și așteaptă viitorul”)


Inițial, obligația companiilor de a se înscrie în acest sistem a fost stabilită “cu cel puţin 150 de zile înainte” de data de 30 noiembrie 2023.

ReturRO Sistem de Garanție Returnare SA – administrator al SGR – a solicitat Ministerului Mediului devansarea acestui termen-limită în condițiile în care ”înregistrarea comercianților și a producătorilor este
disponibilă pe site-ul www.returosgr.ro din cursul lunii decembrie 2022, producătorii și comercianții dispunând astfel de mai mult de 2 luni în vederea realizării procedurii de înregistrare, termen ce poate fi
considerat suficient”.

Principalul scop al desfășurării procedurii de înregistrare în SGR este acela de a se asigura colectarea anumitor categorii de date și informații necesare ”pentru a se putea realiza organizarea efectivă a implementării și funcționării în România a SGR”.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: