joi

25 aprilie, 2024

30 iunie, 2014

Ministerul Finanţelor Publice a lansat spre consultare publică, luni, proiectele noului Cod fiscal şi al noului Cod de procedură fiscală.

Ministrul finanţelor, Ioana Petrescu (foto), speră ca noile coduri să devină operaţionale din ianuarie 2015 – potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe.

Actualele coduri fiscale au fost adoptate în decembrie 2003.


Conform unui studiu al casei de avocatură Biriş Goran, guvernele României au făcut sau au propus 153 de modificări importante în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală, prin adoptarea a 45 de acte normative, în ultimii 5 ani – sistemul fiscal românesc fiind unul din cele mai imprevizibile din Europa.

Noul Cod de procedură fiscală – pe croiala celui vechi

În ceea ce priveşte proiectul noului Cod de procedură fiscală, structura acestuia este în mare parte identică cu cea a actului normative aflat în vigoare.

Ministerul justifică această situaţie astfel: “atât contribuabilii, cât şi organele fiscale din cadrul ANAF şi autorităţile administrativ teritoriale, cunosc actuala structură, iar acest fapt facilitează înţelegerea şi aplicarea noului proiect.”

Structura noului Cod de procedură fiscală a fost “îmbunătăţită”, asigură ministerul, în sensul comasării unor titluri sau capitole şi au fost introduse câteva elemente de noutate.


Printre acestea, Titlul VI- Controlul fiscal. Acesta include prevederi privind regulile de control în scopul impozitării, cinci capitole fiind destinate fiecărui tip de control/verificare, în funcţie de obiectivele fiecăruia, un al şaselea capitol conţinând prevederi privind controlul antifraudă.

Proiectul Codului de procedură fiscală reglementează şi posibilitatea îndreptării erorilor materiale din documentele de plată ale contribuabililor.

Proiectele Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală rămân deschise dezbaterilor, urmând ca în următoarele luni să fie supuse unei ample consultări publice cu reprezentanţii mediului de afaceri, ai structurilor asociative, partenerilor sociali, ai tuturor factorilor interesaţi.

Declaraţie de intenţie a Ministerului Finanţelor

Conform unui comunicat al ministerului, cele două proiecte de lege îşi propun să introducă următoarele principii în legislaţia fiscală:

  • claritate şi accesibilitate în aplicarea prevederilor în domeniu
  • transparenţă în prezentarea principiilor fiscale
  • evitarea interpretărilor în aplicarea normelor fiscale
  • îmbunătăţirea echilibrului între drepturile şi obligaţiile contribuabililor, pe de o parte, şi ale organelor fiscale, pe de altă parte
  • creşterea eficienţei activităţii de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale
  • scăderea costurilor de administrare a impozitelor şi taxelor
  • corelarea prevederilor noului Cod fiscal cu dispoziţiile noului Cod de procedură fiscală şi a legislaţiei conexe
  • simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale

„Prin proiectele pe care le propunem astăzi spre consultare publică, creăm premisele asigurării predictibilităţii sistemului fiscal şi continuării consolidării fiscale sustenabile. Răspundem astfel unei mai vechi aşteptări a mediului de afaceri.”, a afirmat luni Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice.

Descărcaţi AICI proiectul noului Cod Fiscal

Descărcaţi AICI proiectul noului Cod de procedură fiscală

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: