luni

29 aprilie, 2024

9 aprilie, 2015

averiGuvernul a finalizat proiectul legii privind înfiinţarea, organizarea și funcționarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, instituție a cărei menire declarată este aceea de a sparge bariera celor 10 procente pe care statul le recuperează din valoarea totală a prejudiciilor constatate de instanțe.

Potrivit unor anunțuri făcute la începutul anului de către preierul Victor Ponta, noua Agenție este creată după un model francez.

Structura și funcțiunile instituției

Potrivit proiectului, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate (ANABS) se va afla în subordinea Ministerului Justiției, minister al cărui titular numește directorul general al instituției nou create.


Directorul general este ajutat de un director general adjunct, numit de către ministrul Justiției, la propunerea ministrului Finanțelor Publice. Cei doi conducători sunt numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit o singură dată, pentru încă 4 ani.

Potrivit proiectului, Agenţia îndeplinește următoarele funcții:

  • de facilitare a urmăririi și identificării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legatură cu infracțiunile și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;
  • de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor indisponibilizate în cadrul procesului penal;
  • de gestionare a sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;
  • de sprijinire, în condițiile legii, a organelor judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării și administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal.

Agenţia dispune de un aparat administrativ propriu și, prin ordin al ministrului justiției, pot fi înființate structuri teritoriale fără personalitate juridică.

Numărul minim de posturi al Agenţiei este de 35, acesta putând fi suplimentat prin hotărâre a Guvernului sau prin detașare/delegare de personal în cadrul Agenției.


Posturile Agenţiei sunt de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, funcţionari publici și personal contractual.

Agenţia se finanțează integral de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Justiției.

(Descărcați AICI proiectul de lege, care conține inclusiv atribuțiile privind bunurile confiscate, imobilele sechestrate și cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate)

Modelul francez

Prezent în luna martie 2015 la o dezbatere organizată de Freedom House cu tema „Susţinerea confiscării extinse și recuperării prejudiciului în România”, magistratul Charles Duchain directorul general al Agenției franceze, a explicat: „Cea mai bună gestiune a bunurilor mobiliare este vânzarea. Totul trebuie pus în bancă și să adune dobânzi. Bunurile imobiliare sunt ruinătoare pentru stat, piața imobiliară nu este bună acum„.

Charles Duchain a precizat că, în privința bunurilor imobile, statul francez preferă să atribuie acestora noi funcțiuni, de obicei sociale, decât să aștepte vânzarea acestora.

Potrivit oficialului francez, Agenția pentru Gestiunea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate este condusă, prin lege, de un magistrat: „Este vorba de independență, acest lucru este fundamental”. Secretarul general al instituției, în schimb, este de la Ministerul Bugetului. Structura angajaților este: 42% din angajați din Justiție, 42% de la Finanțe, iar 16% din Interne. Agenția are un buget anul de 8 milioane de euro, se autofinanțează și are deschis un cont unic la scară națională. Anul trecut, dobânda încasată din depozitele deschise din bunurile sechestrate a fost de 5,6 milioane de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: