vineri

19 aprilie, 2024

16 septembrie, 2014

Departamentul pentru Energie a elaborat proiectul de hotărâre privind amânarea cu doi ani şi jumătate liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România, până la 1 iulie 2021.
Încă nu există un punct de vedere al Comisiei Europene privind această măsură.

Guvernul a acceptat la începutul lunii septembrie, la propunerea Departamentului pentru Energie, ca România să suspende calendarul convenit cu Troica (FMI – CE – BM) pentru liberalizarea preţului la gazele naturale.

Aprobarea de principiu a Executivului a venit ca replică la declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement pentru a obliga România să elimine obligaţia potrivit căreia producătorii autohtoni trebuie să livreze gazele naturale din producţia internă cu prioritate către populaţie.


Se anulează astfel majorarea cu 3% prevăzută pentru 1 octombrie, până la încheierea acestei “divergenţe majore” referitoare la protejarea consumatorilor casnici.

O delegaţie condusă de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai CE pentru a discuta conflictul pe tema preţurilor la gaze naturale. După ultima negociere, din 9 septembrie, ministrul Nicolescu se declara optimist că CE va accepta argumentele juridice, sociale şi economice ale guvernanţilor.

Propunerea, cuprinsă într-un proiect de hotărâre de guvern postat pe site-ul Departamentului pentru Energie, prevede ca prețul gazului pentru populație din producţia internă să nu mai crească până la 1 iulie 2016, iar perioada de liberalizare să se prelungească până la 1 iulie 2021, față de 31 decembrie 2018.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.


Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze naturale sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici.

Primii doi producători (Romgaz și Petrom) au acoperit, în luna mai a acestui an, 96,46% din producţia internă ce intră în consum. Producția internă de gaze naturale intrată în consum, în aceeaşi lună, a reprezentat 96,24% din totalul surselor, potrivit datelor ANRE.

Calendar nou

Proiectul prevede anularea majorării prevăzute pentru 1 octombrie a preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici şi renegocierea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, pentru prelungirea acestuia până la data de 30 iunie 2021.

Prin proiect, preţul de achiziţie pe perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2014 va fi menţinut la un nivel de 89,40 lei/MWh.

„Preţul mediu ponderat al gazelor naturale din import pentru cantităţile de gaze naturale destinate consumului intern estimat conform contractelor încheiate pentru perioada septembrie-decembrie 2014 pentru Romania va fi de circa 30,15 euro/MWh , iar cel al gazelor naturale din producţia internă tranzacţionate în cadrul pieţelor centralizate de gaze naturale din România pentru contractele din perioada septembrie-decembrie 2014 se apreciaza a se inscrie in jurul a 20 euro/MWh, toate preturile fiind determinate luand in calcul un curs de schimb de 4,4126 lei /euro”, menţionează proiectul de hotărâre de Guvern.

(DESCĂRCAŢI AICI PROIECTUL DE HG)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: