sâmbătă

20 aprilie, 2024

9 mai, 2020

Accesul în instituțiile publice și la operatorii economici, ca și noile condiții de circulație în interiorul și în afara localităților sunt două din reglementările propuse de Ministerul Afacerilor Interne, dintr-o listă publicată sâmbătă.

Operatorii economici și instituțiile publice ce desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul care implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, urmează să ia măsuri pentru:

  • realizarea accesului astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
  • verificarea temperaturii, la intrarea în incintă;
  • dezinfectarea frecventă a suprafețelor expuse, evitarea aglomerării de persoane,
  • decalarea programului de lucru, de către instituțiile publice și operatorii economici, cu un număr de peste 50 de angajați, astfel încât să se evite aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
  • dispunerea de măsuri, de către toate persoanele juridice de drept public sau privat, pentru desfășurarea muncii la domiciliu, pentru o parte din personal, dacă activitatea desfășurată permite această măsură.

Mall-urile și restaurantele vor fi închise în continuare, dar vor fi premise vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar cu livrare la cumpărător și vânzarea produselor alimentare și a băuturilor de tip drive-in, room-service, take-away, cu livrare la client.


În centrele comerciale, va fi permisă activitatea operatorilor economici care au accesul
asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului.

Va deveni posibilă internarea pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non-COVID, cu menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilori.

Mai sunt permise:

  • Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
  • Redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.
  • Deplasarea necondiționată a persoanelor în afara localităților în următoarele situații :
    • în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale;
    • în scop umanitar sau de voluntariat;
    • realizarea de activități agricole;
    • pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii
      agricoli;
    • îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
    • participarea la programe sau procedure în centrele de tratament;
    • din alte motive justificate, precum:
      • − îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;
      • − îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;
      • − asistența persoanelor vârstnice,bolnave sau cu dizabilități;
      • − deces al unui membru de familie.
  • Activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase în locașurile de cult, care se desfășoară fără participarea credincioșilor sau practicile și ritualurile cu caracter privat (ex. botezurile, cununiile sau înmormântările) care au loc cu participarea unui număr strict limitat de persoane -maxim 16 persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
  • Activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și protecție;
  • Pregătirea sportivilor de performanță în cantonamente strict supravegheate organizate în cadrul unor centre dedicate izolate față de exterior pe toată perioada pregătirii, cu testarea pentru COVID-19 la intrarea și ieșirea din cantonament, verificarea zilnică a stării de sănătate de către medicul echipei și asigurarea în cadrul centrului a întregului personal auxiliar necesar funcționării;
  • Activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor și a sălilor de expoziții, cu asigurarea materialelor de dezinfecție a mâinilor la intrarea în incintă, purtarea obligatorie a măștii, realizarea unor circuite separate de intrare, respectiv ieșire, dezinfectarea căilor de acces și a suprafețelor cu care vizitatorii pot veni în contact, cel puțin de 2 ori pe zi din care o dată la jumătatea programului și o dată la finalul acestuia;
  • Activități reacreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

(Decărcaţi de AICI lista întreagă a măsurilor de prevenire și control a răspândirii coronavirusului propuse de MAI pentru starea de alertă )

 

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: