30 octombrie, 2020

Capitala concentrează apropae un sfert din PIB-ul țării, respectiv 23%, a declarat Ionuț Dumitru, economist șef al Raiffeisen Bank, în cadrul conferinței „Accelerarea dezvoltării României urbane și periurbane: sursele locale de creștere economică și bunăstare, într-un raport al Băncii Mondiale”, organizată de cursdeguvernare.ro.

„Avem o pondere a industriei prelucrătoare și servicii private, sectoare cu valoare adăugată mare în București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Constanța, Argeș. În partea de sud a țării și în cea de vest este o pondere mare a suprafeței cultivate în agricultură. Însă, dacă sudul a rămas dependent de agricultură, în vestul țării economia s-a diversificat, a mai declarat acesta.

Potrivit economistului șef al Raiffeisen, „schimbarea la față a economiei românești s-a produs după anii 2000, când a apărut perspectiva aderării al NATO și UE. În prezent, PIB-ul este cu aproape 90% mai mare față de nivelul din 1989. În termeni comparativi, de PIB per capita raportat la PPS, am avut un deceniu pierdut între 1990 și 2000, când PIB-ul a scăzut semnificativ în România. După 2000 am avut cea mai rapid creștere economică. În prezent, sub raport PIB per capita, nu suntem chiar pe ultimul loc în UE – Bulgaria și Croația sunt pe ultimele locuri. Suntem la nivel de 60% față de Germania”.

(Descarcă AICI-PDF prezentarea lui Ionuț Dumitru)


Sub raport PIB per capita raportat la puterea de cumpărare, situația din România este de asemenea eterogenă, existând județe ce prezintă diferențe mari în raport cu media națională.

„București, Cluj, Timișoara, au PIB peste medie, iar județele din partea de sud au un PIB semnificativ mai mic. Cel mai sărac județ a fost mereu Vaslui, cel mai bogat București. În 2016, PIB-ul per capita din Vaslui era  46% din media națională, iar în București – 260%. Raportul este de 1 la 5”, a explicat economistul.

Potrivit acestuia, există județe, între care „Cluj, Timiș, Sibiu și Alba, dar și Capitala, în care PIB a crescut mai rapid ca media națională. „Ialomița a avut cel mai lent ritm de creștere. ISD sunt concentrate în câteva județe – București, Prahova, Sibiu, Mureș, partea de vest a țării. Gradul de ocupare este mare în zonele dezvoltate”.

YouTube video


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: