sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 august, 2021

Ludovic Orban depune joi în forurile statutare moțiunea cu care va candida la șefia PNL la Congresul din 25 septembrie. Moțiunea este intitulată ”Forța Dreptei” – reprezantând o doctrină de dreapta conservatoare, la fel cum a fost intitulată cea în baza căreia a cîștigat alegerile interne la Congresul PNL din 2017.

Florin Cîțu, singurul aflat în competiție cu Ludovic Orban pentru șefia PNL, a anunțat miercuri că va depune moțiunea sa în zilele următoare. Premierul a obținut miercuri în BPN o derogare de vechime în partid pentru a putea candida la funcția de președinte PNL, pentru că în acest moment nu are cel puțin 5 ani de când a căpătat carnetul de membru.

Ludovic Orban pledează în moțiunea Forța Dreptei pentru o doctrină conservatoare de dreapta a PNL și pentru ideea de continuitate, argumentând că moțiunea cu care a câștigat precedentele alegeri interne, în baza căreia ”PNL a devenit una dintre cele mai credibile și mai puternice forțe de centru dreapta la nivelul UE”, trebuie să continue în următorii ani, având ca obiective majore:

  • asigurarea bunei guvernări pentru România
  • consolidarea poziției Partidului Național Liberal de lider al Dreptei și
  • câștigarea alegerilor politice din 2024

(Descărcați AICI moțiunea PNL Forța Dreptei)

O doctrină liberală conservatoare pentru viitor


După preambulul moțiunii, Ludovic Orban afirmă că Partidul Național Liberal trebuie săși asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea și promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Național Liberal și ale națiunii române moderne:

  • drepturile și libertățile individuale
  • familia
  • credința creștină
  • națiunea 

PNL, susține Ludovic Orban, ”este și trebuie să rămână un partid național, prin apărarea valorilor care definesc
poporul român, cu specificul nostru tradițional, religios creștin, multicultural, multietnic și, în același timp, un
partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile
și libertățile individuale, democrația, separația puterilor în stat, egalitatea în fața legii și egalitatea de șanse”.

Ca principii sunt afirmate:

Democrația liberală este singurul sistem politic viabil care ne poate garanta valorile fundamentale: protejarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, stat de drept, alegeri libere, instituții independente, mass
media independentă, transparența actului de guvernare, societate civilă puternică și luptă anticorupție.


Libertatea politică, libertarea economică, egalitatea de șanse și libertatea fiecărui cetățean de a acționa pentru
împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului întro societate modernă. În absența lor nu este posibilă
dezvoltarea fiecărei persoane în parte și a societății în ansamblul său.

Pentru PNL, demnitatea umană este inalienabilă: individul este în centrul comunității și al
acțiunii politice iar familia reprezintă fundamentul societății noastre.

Libertatea individuală nu este posibilă fără responsabilitate socială. Tradiția creștină ne cere să ne respectăm
aproapele și să îi tratăm pe toți oamenii în mod egal. Libertatea religioasă trebuie respectată.

Consolidarea democrației interne de partid

Pe fondul disputelor interne – deseori stridente – legate de apropiatele alegeri, Ludovic Orban dedică un întreg capitol vieții interne de partid și regulilor ce trebuie respectate:

  • Partidul Naţional Liberal are misiunea de a fi un aparător al democraţiei în România și cu atât mai mult
    exerciţiul democratic trebuie să fie funcţional în interiorul partidului
    .
  • Deciziile partidului trebuie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a bazei partidului. Dezbaterea este singura cale normală care poate să conducă la decizii conforme cu voinţa reală a membrilor.
  • Libertatea de exprimare în interiorul partidului este garantată. Delictul de opinie nu trebuie să existe în viaţa
    internă a partidului
    . Niciun membru al PNL care îşi exprimă opinia şi votul, în interiorul partidului, chiar dacă
    acestea
    sunt diferite de opinia liderului, nu va avea de suferit.
  • Oricărui membru al PNL îi este garantat dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a candida pentru funcţii
    publice, dreptul de a face o carier
    ă politică bazată pe competenţă, efort şi rezultate. 
  • Instituţia votului secret trebuie respectată cu stricteţe în viaţa internă a partidului.
  • Alegerile interne în partid sau alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor PNL în diferite funcţii de demnitate
    trebuie organizate cu respectarea strict
    ă a exigenţelor democratice.
  • Conducerea PNL este un garant al respectării Statutului şi va sancţiona orice încălcare a acestuia, indiferent cine o comite.
  • Statutul va fi îmbunătăţit de o nouă comisie de statut, în urma unui audit organizaţional şi a unei ample
    dezbateri
    în partid.
  • Modificările vor urmări asigurarea democraţiei în partid, garantarea drepturilor membrilor, proceduri şi criterii clare pentru selecţie, organizarea mai bună a partidului, îmbunătăţirea activităţii comisiilor de specialitate etc.
  • Orice membru al PNL are dreptul la o carieră politică în partid care să reflecte experienţa dobândită, nivelul de
    implicare în via
    ţa partidului, evoluţia profesională şi politică, notorietatea şi încrederea de care se bucură.
  • Selecţia în partid pentru ocuparea diferitelor poziţii publice se va face în toate cazurile printro procedură transparentă şi pe baza unor criterii obiective.
  • În luarea deciziilor de desemnare a membrilor pentru ocuparea funcţiilor publice, evaluarea candidaţilor se va
    face
    ţinând cont de respectarea condițiilor statutare, de nivelul de pregătire profesională, de istoricul activităţii
    fiec
    ăruia, de nivelul de implicare în cadrul organizației, de capacitatea de atragere de noi membri PNL în
    activitatea partidului.
  • Orice abatere de la aceste reguli de promovare politică va fi prompt rezolvată pentru a nu afecta imaginea si credibilitatea partidului.

Principiile bunei guvernări liberale

Obiectivul esențial al PNL odată cu preluarea guvernării este calitatea vieții oamenilor. În acest sens, PNL, la Consiliul Național din 4 august 2018, a adoptat documentul programatic ”Principiile bunei guvernări liberale” care angajează PNL să respecte principiile și valorile care definesc buna guvernare liberală, după cum urmează:

  • Principiul legitimității limitate a actului de guvernare
  • Principiul limitării și autolimitării puterii publice
  • Principiul egalității între instituțiile statului și cetățean
  • Principiul nondiscriminării și al egalității efective în fața legii
  • Principiul comprehensivității legilor
  • Dereglementare, simplificare, digitalizare
  • Principiul descentralizării
  • Principiul meritocratic în organizarea administrației publice
  • Principiul integrității în ocuparea funcției publice
  • Principiul transparenței
  • Principiul participării la deciziile publice
  • Parteneriatul cu societatea în aplicarea politicilor publice
  • Principiul utilizării eficiente a resurselor publice
  • Principiul echilibrului economic și bugetar
  • Principiul nonintervenției în mecanismele pieții
  • Principiul unei creșteri economice sănătoase
  • Principiul coeziunii sociale și teritoriale
  • Principiul solidarității responsabile între generații
  • Principiul dezvoltării durabile
  • Principiul continuității în politica externă
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Dupa ce a refuzat evaluarea si promovarea unui PROIECT DE TARA cu obiectivul reindustrializarii, pe care i l-am propus personal la Tg. Jiu in Sedinta Festiva organizata (impreuna cu activul Central al partidului) cu ocazia cistigarii primariei Tg. Jiu (Gorj) de catre liberali, L. Orban a blocat dezvoltarea economica -industriala a Romaniei, care a ajuns in situatia dezastruoasa de azi.Aceasta este de fapt MOTIUNEA reala, a „fostului” (sper) presedinte al PNLiberal din toamna…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Dupa ce a refuzat evaluarea si promovarea unui PROIECT DE TARA cu obiectivul reindustrializarii, pe care i l-am propus personal la Tg. Jiu in Sedinta Festiva organizata (impreuna cu activul Central al partidului) cu ocazia cistigarii primariei Tg. Jiu (Gorj) de catre liberali, L. Orban a blocat dezvoltarea economica -industriala a Romaniei, care a ajuns in situatia dezastruoasa de azi.Aceasta este de fapt MOTIUNEA reala, a „fostului” (sper) presedinte al PNLiberal din toamna…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: