Discursul integral, politico-teologico-socio-ecumenic, al Papei în Catedrala Neamului: O rugăciune ”Tatăl nostru” extinsă

Papa Francisc a vizitat vineri catedrala Mântuirii Neamului, unde a rostit rugăciunea Tatăl Nostru, alături de Patriarhul Daniel, ca simbol al credinței comune între cele două Biserici.

Suveranul Pontif a fost întâmpinat cu pâine și sare și a fost așteptat de preşedintele Klaus Iohannis, de principesa Margareta şi principele Radu, de premierul Viorica Dăncilă, de miniştrii Ana Birchall, Carmen Dan, Ecaterina Andronescu, Călin Popescu Tăriceanu, de fostul premier Victor Ponta şi de Ludovic Orban.

La catedrală, Suveranul Pontif  a fost aplaudat de pelerini pe care i-a salutat cu „Hristos a înviat!”.

Discursul Papei – lung și elaborat, a fost o propunere de ”implementare” a rugăciunii ”Tatăl nostru”, adaptată la provocările societății contemporane și la temerile și derutele omului în căutarea unei societăți care s-l pună în centrul său: 

Discursul integral al Papei în Catedrala Mântuirii Neamului – ”Tatăl nostru” în cheie politico-teologică-socio-ecumenică:

Prea Fericirea Voastră, dragi fraţi şi surori, aş dori să îmi exprim mulţumirea şi emoţia pentru că mă aflu în acest templu sfânt care ne adună în unitate.

Iisus i-a chemat pe fraţii Andrei şi Petru să îşi părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni. Chemarea proprie nu este completă dacă lipseşte chemarea fratelui.

Astăzi, stând alături, dorim să înălţăm împreună, din inima ţării, rugăciunea comună „Tatăl nostru”. Ea sintetizează identitatea noastră de fii şi, în special, de fraţi care se roagă unul lângă celălalt.

Rugăciunea „Tatăl nostru” afirmă certitudinea promisiunii făcute de Iisus ucenicilor săi: „Nu vă voi lăsa orfani!” şi ne oferă încredere să primim şi să acceptăm fratele ca pe un dar. De aceea, aş dori să vă împărtăşesc câteva cuvinte ca pregătire înainte de rugăciunea pe care o voi rosti pentru drumul nostru de fraternitate şi pentru ca România să poată fi mereu casa tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înfloreşte împăcarea şi comuniunea.

De fiecare dată când pronunţăm „Tatăl nostru”, subliniem că fără să spunem „al nostru” nu poate exista cuvântul „Tată”. Uniţi în rugăciunea lui Iisus, ne unim şi în experienţa Sa de unire şi de mijlocire şi de iubire care ne face să spunem Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru. Prin aceasta, ne invită ca „al meu” să se transforme în „al nostru” şi „al nostru” să devină rugăciune.

Tată, ajută-ne să luăm în serios viaţa fratelui, să ne însuşim istoria sa, ajută-ne, Tată, să nu ne judecăm fratele din cauza acţiunilor şi limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al Tău!

Ajută-ne să învingem ispita de a ne simţi fii mai mari care, pentru că se află într-o poziţie privilegiată, uită că celălalt este un dar. Ţie, care eşti în ceruri, în cerurile care-i cuprind pe toţi, de unde faci să răsară soarele şi peste cei buni, şi peste cei răi, şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi, îţi cerem acea armonie pe care nu am fost în stare să o păstrăm pe pământ.

O cerem prin mijlocirea atâtor fraţi şi surori în credinţă care, împreună, locuiesc în cerul Tău după ce au crezut, au iubit şi au suferit mult, chiar şi în zilele noastre, doar pentru că sunt creştini. Asemenea lor, vrem şi noi să sfinţim numele Tău, punându-l în centrul tuturor intereselor noastre.

Doamne, numele Tău, nu al nostru, să ne mişte şi să ne trezească să practicăm caritatea! De atâtea ori, în rugăciune, ne rezumăm să pretindem daruri şi să Îţi înşirăm cereri, uitând că lucrul cel mai important este să lăudăm numele Tău, să adorăm persoana Ta pentru ca, mai apoi, să recunoaştem reflecţia ta vie în persoana fratelui pe care ni l-ai pus alături!

În mijlocul atâtor lucruri trecătoare pentru care ne trudim ajută-ne, Tată, să căutăm ceea ce rămâne: prezenţa Ta şi a fratelui nostru!

Suntem în aşteptarea venirii Împărăţiei Tale, o cerem şi o dorim pentru că observăm că mersul lumii nu o încuviinţează. Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii, cufundaţi în consumerism din ce în ce mai dezlănţuit, care ne farmecă prin strălucirea sa scânteietoare, dar efemeră.

Ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm, să renunţăm la garanţiile comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale lumescului, la aroganţa goală a impresiei de autosuficienţă, la ipocrizia preocupării pentru aparenţă! Astfel, nu vom pierde din vedere împărăţia la care Tu ne chemi.

Să se facă voia Ta, nu a noastră! Voinţa lui Dumnezeu este mântuirea tuturor. Tată, avem nevoie să le lărgim orizonturile, pentru a nu îngrădi în limitele noastre voinţa Ta milostivă de mântuire, care vrea să îi îmbrăţişeze pe toţi.

Tată, ajută-ne, trimiţându-l la noi, ca la Rusalii, pe Duhul Sfânt, dătător de curaj şi bucurie! Ca El să ne impusioneze să anunţăm vestea cea bună a Evangheliei, dincolo de hotarele în care trăim, dincolo de limbi, culturi şi naţiuni. În fiecare zi avem nevoie de El, pâinea noastră cea de toate zilele. El este pâinea vieţii, care ne face să ne simţim fii iubiţi, care ne potoleşte foamea când ne simţim singuri şi orfani. El este pâinea slujirii. În timp ce se frânge pe sine pentru a deveni slujitorul nostru, ne cere să ne slujim unul pe altul.

Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, alimentează în noi nostalgia după fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Rugându-ne pentru pâinea de fiecare zi îţi cerem şi pâinea memoriei, harul de a întări rădăcinile comune ale identităţii noastre creştine, rădăcini indispensabile într-un timp în care umanitatea, mai ales tinerele generaţii, în mijlocul atâtor situaţii lichide, riscă să se simtă dezrădăcinată, incapabilă să dea sens existenţei. Pâinea pe care Ţi-o cerem, prin lunga sa istorie, de la însămânţare la spic, de la cules până la pe masă, să inspire în noi dorinţa de a fi răbdători, cultivatori de comuniune, care nu ostenesc în a face să încolţească seminţele unităţii, în a face să dospească binele, în a lucra mereu alături de fraţii lor. Fără suspiciuni, fără a sta la distanţă, fără exagerări şi fără conformism, în convivialitatea diferenţelor reconciliate!

Pâinea pe care o cerem astăzi este şi pâinea de care atâţia oameni sunt lipsiţi zi de zi, în timp ce alţii puţini au din prisos.

„Tatăl nostru” nu este o rugăciune care relaxează, ci este strigătul faţă de foametea de iubire a timpului nostru, în faţa individualismului şi a diferenţei, care profanează numele tău Tată.

Ajută-ne să ne fie foame de a ne dărui! Ori de câte ori ne rugăm aminteşte-ne că pentru a trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem, să împărţim, nu să adunăm, să îi săturăm pe alţii în loc să ne umplem pe noi înşine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparţine tuturor.

Ori de câte ori ne rugăm cerem să ne fie iertate greşelile noastre. E nevoie de curaj să ne angajăm, totodată să iertăm şi noi greşiţilor noştri. Prin urmare, trebuie să găsim puterea de a ierta din inimă pe fratele nostru, aşa cum tu Tată ierţi păcatele noastre.

Să lăsăm trecutul în urmă şi să îmbrăţişăm împreună prezentul! Ajută-ne Tată să nu cedăm în faţa fricii, să nu vedem în deschiderea faţă de celălalt un pericol, să avem puterea de a ne ierta şi de a merge înainte, curajul de a nu ne mulţumi cu o viaţă liniştită şi de a căuta mereu cu trasparenţă şi sinceritate chipul fratelui!

Iar când răul pândind la uşa inimii ne va împinge să ne închidem în noi înşine, când ispita de a ne izola ne va copleşi ascuzând substanţa păcatului care constă în depărtarea de Tine şi de aproapele nostru, Tată continuă să ne susţii, să ne ajuţi! Încurajează-ne să descoperim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături pentru a merge spre tine şi să avem împreună curajul de a spune „Tatăl nostru, Amin!

Papa Francisc a sosit, vineri, în România, pentru o vizită istorică de trei zile.

Călătoria apostolică are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, prima vizită a unui papă în România, şi se desfăşoară sub genericul “Să mergem împreună”.