marți

16 iulie, 2024

1 aprilie, 2019

Proiectul Magistralei 5 de metrou din Drumul Taberei a fost deblocat, după ce Tribunalul Bucureşti a respins și ultima contestație.

Urmează ca pe 9 aprilie să fie semnat contractul cu Alstom pentru sistemul de automatizare, ceea ce înseamnă că magistrala va fi pusă în funcțiune în acest an, a declarat, pentru Radio România Actualități, directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu.

„Conform Legii achiziţiilor publice, la 10 zile după primirea motivării putem semna contractul, asta înseamnă că pe data de 9 aprilie contractul de automatizare va fi semnat între Metrorex şi firma desemnată câștigătoare. În mod practic, înseamnă că anul acesta vom finaliza Magistrala 5 și va fi dată în exploatare”, a declarat directorul companiei.


Tribunalul București a respins la început de martie contestația făcută de Siemens la atribuirea către Alstom de către Metrorex a contractului pentru sistemul de automatizare și siguranță. Acum, Metrorex a primit și motivarea instanței.

Anul trecut, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, declara că în martie 2019 se va putea circula cu metroul pe Magistrala 5, între Eroilor şi Drumul Taberei.

Investiţia a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare a fost amânat patru ani.

Proiectul Magistralei 5 se ridică la 3,2 miliarde de lei, din care 2,65 miliarde de lei din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007- 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.Metrorex a selectat, la finele lunii februarie 2011, consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) pentru a realiza tronsonul Eroilor – Drumul Taberei.


Magistrala 5, tronsonul 1 (Eroilor – Drumul Taberei), va avea aproape 7 km lungime, un depou şi zece staţii (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: