miercuri

24 aprilie, 2024

10 decembrie, 2011

Băncile cu capital grecesc din România au pierdut depozite de aproape 1,2 miliarde de euro, de la sfârşitul lui 2010, pe fondul stirilor care apăreau din Grecia, a declarat, sâmbătă, șeful Direcției de supraveghere din Banca Națională a României (BNR), Nicolae Cinteză, potrivit NewsIn, citată de Realitatea.net.

„De la sfâşitul lui 2010, pe fondul stirilor care apăreau din Grecia, băncile cu capital grecesc au pierdut depozite de aproape 1,2 miliarde euro. Este enorm. Şi totuşi ele au în momentul de faţă o solvabilitate şi o lichiditate foarte bună, fac faţă cu succes pieţei”, a spus Nicolae Cinteză.

El a explicat că a existat o situaţie în care una dintre bănci, pe fondul unei performanţe mai scăzute în activitatea de creditare, a fost obligată de BNR să provizioneze suplimentar şi a existat riscul ca solvabilitatea băncii să cadă destul de mult.


„Banca a fost percepută în piaţă ca având probleme şi cotaţiile pe care le ofereau celelalte bănci pe piaţa monetară începuseră să sară, erau mai mari cu 1 – 1,5% decât cotaţiile care se făceau în mod normal. Atunci, având o colaborare foarte bună cu autoritatea de supraveghere din Grecia s-a luat legătura în Grecia şi s-a solicitat (majorare de capital – n.r.) direct acţionarului grec printr-un ordin semnat de conducerea Băncii Naţionale. Acţionarul grec fiind o bancă cu capital grecesc, s-a transmis o scrisoare semnată de Mugur Isărescu guvernatorului Băncii Naţionale a Greciei şi în două săptămâni problema a fost rezolvată, chiar înainte de termenul pe care ni-l stabilisem noi. Astfel, s-a majorat capitalul băncii”, a spus Cinteză.

El a spus că de la banca aceasta a plecat discuţia cu FMI despre „bridge bank” (bancă- punte n.r.) şi de aici a apărut necesitatea creării unei plase de siguranţă.

În final, bridge-bankul este o plasă de siguranţă”, a declarat Cinteză.

Oficialul BNR a făcut aceste afirmații la un seminar organizat la Sinaia de Banca Națională şi Alpha Bank, subsidiară românească a unei bănci-mamă din Grecia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: