Dorinţa cetăţenilor elveţieni de a impune un control strict asupra emigraţiei nu va rămâne nesancţionată de autorităţile europene, în cazul în care legislativul de la Berna va impune restricţii în materie de liberă circulaţie a persoanelor.
Referendumul de duminica trecută, prin care majoritatea populaţiei din Ţara Cantoanelor a cerut instituirea de cote anuale de imigranţi, a stârnit în egală măsură proteste ale Uniunii Europene şi ale marilor companii elveţiene.
De ce s-a ajuns aici
Conform statisticilor elveţiene, aproximativ 23% dintre dintre rezidenţii Ţării Cantoanelor sunt străini, iar forţa de muncă autohtonă este prezentă în proporţie de numai 55% în industriile chimică, farmaceutică şi biotehnologică.
Între 2007 şi 2012, numărul străinilor stabiliţi anual în Elveţia s-a situat în jurul cifrei de 74.000, crescând populaţia la 8 milioane de persoane.
“Creşterea rapidă a numărului de cetăţeni a creat nelinişte în rândul populaţiei autohtone, care agită pericolul pierderii identităţii naţionale”, a explicat pentru Reuters Michael Hermann, lector principal la Universitatea din Zurich.
În plus, există dificultăţi de adaptare ale diverselor sectoare de infrastructură- oferta pe piaţa imobiliară este în deficit, fapt ce a condus la creşterea artificială a preţurilor, iar căile de transport se confruntă cu suprasolicitarea.
Cel mai adesea însă, elveţienii reclamă o creştere a infracţionalităţii, pe care o pun pe seama politicii de graniţe deschise cu vecinii, în special Franţa şi Italia.
Acordurile UE-Elveţia
Conform unui comunicat al Comisiei Europene, dat publicităţii duminică, imediat după ce 50,3% dintre cetăţenii elveţieni prezenţi la referundum au votat în favoarea controlului emigraţiei, „Uniunea va examina implicaţiile acestei iniţiative asupra tuturor relaţiilor dintre UE şi Elveţia.” Cadrul formal al acestor relaţii este dat de următoarele acorduri:
- Acordul privind libera circulaţie a persoanelor. Acest document, vizat direct de referendum, a fost semnat de părţi în 1999 şi a intrat în vigoare în 2002. Conform acordului, cetăţenii europeni şi cei elveţieni beneficiază de drepturi egale de intrare şi sejur, de acces la o activitate economică, de a fi angajaţi în calitate de muncitori independenţi, de a fi trataţi egal în domeniul securităţii sociale, precum şi de a li se recunoaşte calificările profesionale.
În 1994, Elveţia şi UE au început negocieri cu privire la o relaţie specială, în afara SEE. Aceste negocieri au dus la semnarea a zece tratate bilaterale între cele două părţi, în următoarele domenii:
- traficul aerian şi rutier;
- agricultură;
- barierele tehnice din calea comerţului;
- achiziţiile publice;
- ştiinţă;
- securitate şi azil / Schengen;
- cooperare în domeniul fraudelor;
- agricultura
- mediu
- statistici şi servicii
Din perspectiva UE, tratatele de mai sus conţin în mare parte acelaşi conţinut ca şi tratatele SEE, ceea ce face din Elveţia un membru virtual al UE. Astfel se ajunge ca cea mai mare parte din legislaţia comunitară să se aplice universal pe întreg teritoriul UE, inclusiv al Elveţiei.
Un aspect interesant este şi faptul că Elveţia participă cu plăţi la bugetul comunitar, iar tratatele sale semnate cu Uniunea au fost automat extinse şi către statele nou membre ale UE.
Cum acţionează principiul democraţiei directe
Sistemul elveţian de exercitare a democraţiei directe, care permite organizarea a patru referendumuri pe an, pe teme de interes naţional, transformă relativ uşor voinţa populară în lege. Câteva exemple:
- Elveţia a participat la negocierea formării Spaţiului Economic European, semnând un acord cu privire la aderare la 2 mai 1992. În acelaşi an, la 20 mai 1992, depune cererea de aderare la Comunităţi. Totuşi, un referendum ţinut pe 6 decembrie 1992 a respins aderarea la SEE- în consecinţă, guvernul elveţian decide să suspende negocierile de aderare.
- Populaţia elveţiană a fost întrebată printr-un referendum, pe 4 martie 2001, cu privire la oportunitatea negocierilor de aderare la UE. Răspunsul a fost, în proporţie de 76,8%, „nu”.
- Într-un referendum, pe 5 iunie 2005, alegătorii elveţieni au fost de acord, cu o majoritate de 55%, să adere la Tratatul Schengen.
- În 2013, în ciuda solicitărilor guvernamentale, elveţienii au blocat prin referendum limitarea salariilor de top, la cel mult de 12 ori salariul minim.
- Precedentele în materie de emigraţie au fost stabilite în 2009, când a fost interzisă construcţia de minarete, şi în 2010, când s-a aprobat expulzarea automată a străinilor condamnaţi pentru delicate majore.
Prin referendum, cetăţenii pot contesta orice lege adoptată de parlament. Prin iniţiativă legislativă publică, se pot introduce amendamente la constituţia federală.
Legislativul elveţian are o marjă generoasă de manevră
După ce graniţele elveţiene au fost deschise vreme de 12 ani, legislativul este pus în situaţia de a limita, prin lege, emigraţia. Conform legislaţiei, Parlamentul are la dispoziţie 3 ani să reglementeze ce s-a votat la referendum.
Istoria recentă demonstrează că guvernul şi parlamentul de la Berna au tendinţa să “îmblânzească” dorinţele populaţiei atunci când acestea contravin intereselor politice.
“Există destul loc de manevră, în condiţiile în care referendumul se adresează doar teoretic în legătură cu imigraţia”, explică Marc Buehlmann, lector la cetedra de Ştiinţe Politice la Universitatea din Berna, citat de Reuters.
“Nu se va întâmpla nimic în viitorul apropiat”, este convins Marc Buehlmann, care este de părere că legislativul va face în aşa fel încât viitoarele reglementări în domeniu să nu pună în pericol tratatele Elveţiei cu UE.
”Izolaţionism”, opinii pro şi contra
Referendumul de duminică a fost iniţiat de Partidul Popular Elveţian (SVP), formaţiune euro-sceptică. Implicaţiile votului popular sunt următoarele:
- Cetăţenilor elveţieni ar trebui să li se acorde prima opţiune pe piaţa muncii
- Dreptul de azil se restrânge
- Dreptul de acordare a permisului de rezidenţă se restrânge
- Dreptul la ajutor social se restrânge
“Trebuie să decidem singuri încotro se îndreaptă ţara”, a fost motto-ul cu care preşedintele SVP, Toni Brunner, a promovat participarea la referendum.
Referendum care a scos la iveală diferenţele de viziune între rezidenţii marilor oraşe- Zurich, Basel, Geneva şi locuitorii zonelor rurale, în special cei ai cantoanelor de la graniţele cu Germania şi Italia.
“Înseamnă că cei care au votat pentru sunt gata să-şi culeagă singuri recolta, să-şi facă singuri curat în casă, să aibă singuri grijă de bătrâni sau să vândă bere în pub-uri”, a fost constatarea făcută după referendum de Diccon Bewes, autor al studiului “Swisswatching”.
“Nu cred că marile companii vor fi afectate. Acestea vor putea în continuare să angajeze manageri de top sau muncitori ultra-calificaţi străini. E drept, patronii de baruri s-ar putea să aivă ceva dificultăţi”, a explicat Karim Bertoni, cel care gestionează 3,3 miliarde dec dolari ai fondului de investiţii de Pury Pictet Turrettini & Cie. SA (Geneva).
Urmare a incertitudinii, este posibil ca mari companii să pună în aşteptare planurile de dezvoltare, a declarat economistul şef al UBS AG, Reto Huenerwadel.
Statistici relevante
Forţa de muncă străină, înalt calificată, a fost la baza a numeroase poveşti de succes elveţiene în ultimii 150 de ani. Bazându-se pe lucrători străini, germanul Henri Nestle a construit în Elveţia firma care astăzi este cea mai mare companie mondială din domeniul alimentar. La fel şi-a ridicat imperiul mondial Nicolas Hayek, fondatorul Swatch Group.
UE este cel mai important partener economic al Elveţiei, care în 2013 a importat bunuri comunitare în valoare de 122 miliarde de dolari.
Importul de forţă de muncă se face oricum selectiv în Elveţia- între 2010 şi 2012, 69% dintre cei care au intrat pe piaţa muncii au fost deţinători de diplome de înaltă calificare.
