Mulți români se întreabă care este diferența dintre CUI și CIF. Codul unic de înregistrare fiscală (CUI) și codul de înregistrare fiscală (CIF) sunt similare, însă se atribuie unor entități diferite.
Practic, printr-un CUI sau un CIF, o entitate primește personalitate juridică și își poate începe activitatea.
Cine atribuie CUI-ul sau CIF-ul
1. În vreme ce codul unic de înregistrare fiscală (CUI) este atribuit de Ministerul Finanțelor Publice (pe baza documentelor primite de Oficiul Registrului Comerțului), codul de înregistrare fiscală (CIF) este emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Aceasta nu este însă singura diferență dintre CUI și CIF. CUI-ul și CIF-ul sunt atribuite unor entități juridice diferite.
Cine primește CUI
2. La momentul înregistrării (înmatriculării în Registrul Comerțului), următoarele persoane juridice vor primi un CUI de la Ministerul Finanțelor Publice (prin intermediul Oficiului Registrului Comerțului):
- SRL-urile (societăți cu răspundere limitată)
- PFA-urile (persoane fizice autorizate), cu anumite excepții (profesiile liberale)
- întreprinderile individuale
- întreprinderile familiale
- organizațiile cooperatiste
- societățile și companiile naționale
- regiile autonome
- grupurile de interes economic
- grupurile europene de interes economic
- sucursalele înființate de diverse persoane juridice
În cât timp se atribuie CUI-ul
3. Pentru a înțelege și mai bine care este diferența dintre CUI și CIF putem consulta Legea nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului.
Aceasta arată că termenul de eliberare a certificatului de înregistrare (ce conține CUI-ul) este de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să soluționeze cererile de înregistrare nu dispune altfel pentru completarea documentației.
Oficiile Registrului Comerțului de pe lângă tribunale transmit Ministerului Finanțelor Publice, direct sau prin intermediul Oficiului Național al Registrului Comerțului, pe cale electronică, datele referitoare la înregistrările efectuate în Registrul Comerțului și cele conținute în cererea de înregistrare fiscală.
Pe baza acestor date, Ministerul Finanțelor Publice atribuie, în termen de maximum 8 ore, codul unic de înregistrare.
Certificatul de înregistrare ce conține CUI-ul este documentul care atestă că persoana juridică a fost luată în evidența Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă tribunal și în evidența organului fiscal.
Diferența dintre CUI și CIF – cine primește CIF
4. Organizațiile neguvernamentale, asociațiile, fundațiile, federațiile (care dobândesc personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au sediul), precum și anumite persoane fizice autorizate (este vorba despre profesiile liberale) nu trebuie înregistrate la Registrul Comerțului.
Aceste entități vor primi un cod de înregistrare fiscală de la ANAF.
Într-un ghid al ANAF realizat pentru ONG-uri se arată că, în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia să depună la organul fiscal competent formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.”
Declaraţia de înregistrare fiscală se depune de către reprezentantul legal al ONG-ului sau de către un împuternicit al acestuia, în termen de 30 de zile de la data înfiinţării.
Diferența dintre CUI și CIF – în cât timp se atribuie CIF-ul
Formularul 010 se completează în două exemplare, un exemplar se păstrează la entitate, iar
celălalt se depune la organul fiscal competent. Formularul 010 se poate depune direct la unitatea fiscală sau se poate transmite prin poştă, prin scrisoare recomandată.
Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul acestor
entităţi.
Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală în termen de 10 zile
de la data depunerii declaraţiei.
Cine primește CIF – profesiile liberale
5. O mare diferență dintre CUI și CIF are legătură cu profesiile liberale.
Potrivit unui ghid al ANAF realizat pentru persoanele care obţin venituri din profesii liberale, acestea au obligaţia să depună la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea „Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni/Declaraţia de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere“ – formularul 0703.
În urma înregistrării fiscale, organul fiscal atribuie certificatul de înregistrare fiscală în care se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală (CIF-ul).
Declaraţia de înregistrare se completează cu ocazia primei înregistrări fiscale, de regulă cu ocazia înfiinţării şi se depune în termen de 30 de zile de la data înfiinţării.
Ce mai trebuie să știți despre diferența dintre CUI și CIF
6. Profesiile liberale sau care se exercită în baza unor legi speciale, fără înregistrarea în Registrul Comerțului:
- arhitect
- asistent medical generalist
- asistent medical
- asistent social
- auditor energetic pentru clădiri
- auditor financiar
- avocat
- biochimist în sistemul sanitar
- biolog în sistemul sanitar
- chimist în sistemul sanitar
- conservator
- consilier în proprietate industrială
- contabil autorizat
- diriginte de șantier
- executor judecătoresc
- expert contabil
- expert criminalist
- expert tehnic judiciar
- expert tehnic extrajudiciar
- evaluator autorizat
Diferența dintre CUI și CIF – lista profesiilor liberale
- farmacist
- fizioterapeut / kinetoterapeut
- fizioterapeut / fiziokinetoterapeut
- fizioterapeut / profesor de cultură fizică medicală
- fizioterapeut / balneofizio-kinetoterapeut
- geodez
- interpret limbaj mimico-gestual
- logoped
- moașă
- mediator
- medic
- medic stomatolog
- medic veterinar
- notar public
- optician optometrist
- practican în insolvență
- practician în medicină complementară / alternativă
Diferența dintre CUI și CIF – profesiile liberale (PFA) primesc un CIF
- psiholog
- restaurator
- sociolog
- specialist în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului
- tehnician de proteze și orteze
- tehnician de proteze auditive
- tehnician de aparatură medicală
- traducător / interpret autorizat de Ministerul Justiției
- expert în fizică medicală
- fizician medical
- fizician în sistemul sanitar
Ce înseamnă recesiune. 3 definiții folosite în UE, SUA și Marea Britanie
Foto: jessica45 / advogadoaguilar / pixabay.com
Un răspuns
In cazul unui PFA, CUI setabilit de ONRC, este diferit de CIF care poate fi stabilit de ANAF?
Merci pt atentie si raspuns (care pt mine este o URGENTA)