miercuri

17 iulie, 2024

11 martie, 2022

Cea mai mare bancă germană, Deutsche Bank, a anunţat că nu se retrage complet din Rusia pentru că „asta ar fi împotriva valorilor noastre”, scrie Reuters citată de Agerpres.

După sancțiunile impuse de Occident, și băncile şi managerii de active, inclusiv americani și englezi, au decis să se retragă din Rusia.

„Suntem întrebaţi deseori de ce nu ne retragem complet din Rusia? Răspunsul este că asta ar fi împotriva valorilor noastre”, a precizat directorul general Deutsche Bank, Christian Sewing, într-un mesaj trimis joi angajaţilor. CEO-ul a mai adăugat că o retragere „nu ar fi lucrul corect în termeni de gestionare a relaţiilor cu clienţi şi a-i ajuta să facă faţă situaţiei lor”.

Tim Ash, analist la BlueBay Asset Management, a apreciat că acţiunile celor de la Deutsche Bank nu sunt suficiente. „Poate că Deutsche Bank trebuie să se uite încă o dată la obiectivele sale de ESG (Mediu, Impact Social, Guvernanţă)”, a apreciat Tim Ash.

Investitorul Bill Browder a spus şi el că rămânerea în Rusia a celei mai mari bănci germane „este complet în opoziţie cu comunitatea bancară international, ceea ce va crea o reacţie, pierdere de reputaţie şi de afaceri în Vest”.

Comparativ, băncile americane Goldman Sachs şi JPMorgan Chase au anunţat joi că îşi vor restrânge afacerile din Rusia, devenind primele mari bănci americane care vor ieşi de pe piaţa rusească după invadarea Ucrainei, o decizie care pune presiune şi asupra rivalilor să facă acelaşi lucru.

Ca răspuns la criticile faţă de decizia sa de a rămâne în Rusia, Deutsche Bank a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că va respecta sancţiunile şi că „monitorizează îndeaproape situaţia”, adăugând că ar putea să îşi modifice abordarea, „dacă va fi necesar”.

Disputa legată de rămânerea în Rusia vine în aceeaşi zi în care Deutsche Bank a dezvăluit că recompensele plătite directorului general Christian Sewing au fost majorate cu 20% anul trecut, până la 8,8 milioane de euro.

Deutsche Bank a plătit anul trecut bonusuri de 2,1 miliarde de euro, cu 14% mai mult decât în 2020, pentru a-şi recompensa angajaţii pentru cel mai profitabil an pe care l-a avut banca germană în ultimul deceniu.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: