Europa și SUA se confruntă cu o probabilitate ridicată de recesiune, deoarece băncile centrale sunt forțate să înăsprească agresiv politica monetară pentru a combate inflația, susține CEO-ul Deutsche Bank, Christian Sewing, într-un interviu pentru CNBC.
Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană, Banca Națională Elvețiană și Banca Angliei – toate au adoptat săptămâna trecută măsuri pentru a ține în frâu inflația.
Avansul prețurilor de consum din zona euro a înregistrat un nou record de 8,1% în mai, iar BCE a confirmat intenția de a lansa ciclul de creștere a ratelor de dobândă începând cu ședința din iulie.
Șefii băncilor centrale și economiștii din întreaga lume au recunoscut că înăsprirea agresivă care ar putea fi necesară pentru a controla inflația riscă să arunce economiile în recesiune, creșterea fiind deja încetinită din cauza confluenței mai multor factori perturbatori de la nivel global.
Apropierea Europei de războiul din Ucraina și dependența acesteia de importurile rusești de energie fac continentul vulnerabil la conflict și la o potențială oprire a fluxurilor de gaze rusești.
„Un lucru este clar: dacă are loc o oprire bruscă a gazului rusesc, probabilitatea ca o recesiune să vină mai devreme este evident mult mai mare. Nu există nicio îndoială”, a spus Sewing.
„Aș spune că ne confruntăm cu atât de multe provocări, încât probabilitatea unei recesiuni în Germania sau în Europa, în 2023 sau în anul următor este mai mare decât în trecut și că nu doar din cauza impactului acestui război îngrozitor, ci uitați-vă la inflație, uitați-vă la ce înseamnă asta pentru politica monetară.”
În afară de blocajele asociate sancțiunilor introduse în contextul războiului, lanțurile de aprovizionare au fost afectate și de creșterea bruscă a cererii post-pandemie, precum și de reintroducerea unor măsuri de control în China, care s-a confruntat cu o reaprindere a epidemiei.
Având în vedere această confluență de provocări, Sewing a comentat că este din ce în ce mai reticent să se bazeze pe modelele tradiționale de prognoză, deoarece economia se confruntă cu o „furtună perfectă” de „trei sau patru pârghii reale care pot provoca, la sfârșitul zilei, o recesiune”.
În opinia sa, însă, inflația reprezintă cel mai mare pericol.
„Aș spune că inflația este cea care mă îngrijorează cel mai mult și, prin urmare, cred că semnalul pe care l-am primit de la băncile centrale, fie că este vorba de Fed, dar acum și de BCE, este semnalul potrivit”, a comentat el. „Trebuie să luptăm împotriva inflației pentru că, la sfârșitul zilei, inflația este cea mai periculoasă otravă pentru economie.”
***